Mănăstirea Recea

Părintele Ioan Iovan nu a fost numai un mare călugăr ortodox ci şi un mare teolog creştin ortodox. În anul 1993 păşeam extrem de încrezător în Seminarul teologic liceal ortodox român Mitropolitul Simeon Ştefan [astăzi sfântul Simeon Ştefan] din Alba Iulia. Într-una dintre discuţiile cu colegii şi profesorii de acolo a venit la unmoment dat vorba despre un părinte Ioan de la Mănăstirea Recea din Mureş care mi s-a spus că este un părinte extrem de înduhovnicit şi cu care ar trebui să mă întâlnesc.

Mărturisesc că ideea la început nu m-a măgulit dar mai apoi nu am regretat că aveam să îl cunosc destul de bine pe părintele.

E greu să vorbeşti despre Părintele Ioan Iovan. Era o prezenţă puternică, în faţa unui asemenea duhovnic, cuvintele bat în retragere. Chiar dacă nu-l cunoşti, când Părintele Ioan intră în biserică, ştii. Pur şi simplu, umplea biserica de lumină atunci când intra în ea. La predică, era la fel de puternic. Ca marii duhovnici, era aspru şi cald în acelaşi timp. Te ţinea la distanţă şi deopotrivă, te îmbia să te apropii. Oamenii veneau la mănăstirea Recea deoarece ştiau că Părintele Ioan e văzător cu duhul şi multe se mărturisesc despre el.

Prima dată l-am întâlnit pe Părintele Ioan, în noiembrie 1995, la Mănăstirea Recea, fiind trimisă de o prietenă din Oradea, care deţinea un magazin en-gross, să întreb dacă mănăstirea nu voia să achiziţioneze conserve de carne, aceasta întrucât vânzările acesteia îngheţaseră de o perioadă de timp. Mărturisesc că deşi, pe atunci aveam 24 de ani, nu cunoşteam nimic din religia ortodoxă, nu cunoşteam ce înseamnă Sfintele Taine, Sfânta Liturghie, nici viaţa mănăstirilor în general, nici cum se administrau, nu fusesem împărtăşită niciodată, doar spovedită de câteva ori de Părintele Ilarion Lupaşcu de la mănăstirea Cernica.

Personalitatea Părintelui Ioan a început să se contureze odată cu întocmirea tezei de licenţă. Adică a avut acea inspiraţie, intuiţie spirituală să-şi ia ca temă Euharistia. Şi cred că acesta este punctul din care a început să debuteze, treptat-treptat acest mesaj divin pe care l-a pus în practică la mănăstirea Vladimireşti, unde a funcţionat timp de 7 ani şi unde a reuşit să adune şi să transforme în acelaşi timp, ceea ce Părintele a înţeles, a pătruns, a ajuns până în adâncul sufletului lui, convingându-se de realitatea pe care el o trăia şi o oferea şi altora. Apoi sunt foarte multe indicii la care am asistat. Două dintre ele le cunosc şi eu şi vă voi relata una:

Am auzit de Părintele Ioan Iovan, de când a venit la mănăstirea Recea, dar nu l-am cunoscut. Veneam o dată de la Sibiu şi am luat în maşină doi călugări, şi tot drumul mi-au vorbit de Părintele Ioan de la Recea. Călugării spuneau: ”n-a-ţi fost la Părintele, sunteţi aproape de mănăstire şi nu l-aţi cunoscut?”. Eu le-am răspuns că nu am avut ocazia să-l cunosc.

S-a oferit ocazia în momentul când am avut o problemă de sănătate. Doamnei preotese, după prima naştere, doctorii i-au spus că nu mai are voie să mai aibă copii, avea nişte probleme de sănătate care nu-i mai permiteau să mai aibă copii.