Teme:

  • Sfântul Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului
  • Sfânta Liturghie
  • Sfânta Euhariste
  • Sfântul antimis

Număr predică: A047T001

Transcript:

"Acuma am uitat ceva și vreau să îmi plătesc datoria pe care v-o am. Vârsta sau ce m-a făcut să uit din predică să vorbesc despre Sfântul Tarasie chiar în ziua de astăzi... Mă acceptați să mă completez?

Credincioșii: Da, părinte!

Acest Sfânt Tarasie a fost ca într-un fel de grad de ministru. A fost civil: nici seminar, nici Teologie, nici nimic. Și așa era de curat cu viața încât l-au ales Patriarh. El s-a dat să nu primească, că este nevrednic, că el nu știe nimic și nu l-au acceptat, până la urmă a trebuit să fie hirotonit și l-au făcut Patriarh. Ce se întâmplă? Acest Patriarh iubea foarte mult Liturghia. Văzând că nu vine lumea și că mai curând se duce la piață a făcut un lucru pentru care azi l-ar caterisi pe loc: a luat antimisul de pe Sfânta Masă, acoperământul acela care este cu Sfintele Moaște, fără de care nu se face Liturghia. Acesta este antimisul. Este un veșmânt, se desface, și pe ea se face sfințirea Darurilor, tot ce cade se șterge cu buretele, și în colț sunt moaște de la un sfânt, ca să înțeleagă toți că nici pe vrednicia episcopului, nici pe vrednicia unui preot se face Liturghie, că nu suntem vrednici! Dar pe vrednicia moaștelor unui sfânt, fost martir, ierarh sau ce este. Eh, așa a făcut sfântul și a dus antimisul și a vorbit și i-a spus diaconului:

O predică minunată a părintelui Ioan Iovan dedicată Sfintei Euharistii:

Transcrierea de pe formatul audio:

"Să dea Dumnezeu să fie, cel puţin în locul meu să fie! Nu că eu aş fi cineva, dar să ajungă până la vârsta asta şi fără să fie închis. Ai înţeles? Las să fie şi fotbalist că şi mie[…]. Nu-i nici un păcat! Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvânteze! Din cauza lui am întrerupt […] .

Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!

Părintele Ioan: Vedeţi dumneavoastră, cred că priviţi cum se derulează la noi în mănăstire tradiţia sfântă de a lua soborul şi şi poporul binecuvântare de la întâi-stătătoarea mânăstirii, nu pentru că ar vrea dânsa să i se sărute mâna. Cum nici noi! Personal să ştiţi eu mă, mă zbulesc aşa când văd că îmi ştergeţi cu mâna spatele la veşmânt sau luaţi să vă ştergeţi. Nici din exces de modestie nu vă spun lucrul ăsta, ci din realitate – sunt om ca dumneavoastră. Nu sunt mai mult cu nimic, tot ceea ce şi cu ce slujesc eu şi toţi preoţii e darul lui Dumnezeu.

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Unii au spus că suntem reacționari. Da, suntem reacționari până la moarte, împotriva diavolului și a ucenicilor săi. Alții ne-au spus că am fi un centru mistic în coasta Rusiei. De fapt, mănăstirea constituie un centru duhovnicesc așezat de Dumnezeu în coasta lui Antihrist..."
  • "S-a ajuns ispita să zică că nu-i bine să te spovedeşti des, să te împărtăşeşti! Aaaaaa! Va să zică la diavol poţi să mergi tot timpul."

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.