A vorbi despre Părintele Ioan, cred şi am toată convingerea că aşa cum spunea Sfântul Ioan Evanghelistul: „cărţile nu ar încăpea în lumea aceasta”. Părintele Ioan a fost, este şi va rămâne Sfântul vremurilor noastre. Un Sfânt pe care mulţi nu l-au cunoscut, un Sfânt pe care mulţi l-au cunoscut şi s-au folosit de predicile, sfaturile pe care le aşternea cu atâta căldură harică în sufletele lor. Rugat de ucenica Părintelui să scriu câteva rânduri despre relaţia mea ca fiu duhovnicesc al Părintelui, parcă mă apucă acea nostalgie euforică din Grădina Maicii Domnului de la mănăstirea Recea, unde l-am cunoscut pe Părintele Ioan, în anul 1991. Ajuns, nu demult, pe aceste plaiuri, pe care avea mai târziu să le numească: „pământ binecuvântat de Dumnezeu, şi ajutor al Maicii Domnului”.

Parcă şi acum îl văd pe Părintele Ioan, întâmpinându-ne cu privirea profundă şi de fiecare dată când ajungeam ne spunea: „bine aţi venit, privighetori cereşti”. Acest lucru îl spunea cu gândul că Dumnezeu ne-a înzestrat cu voci frumoase.

Eu şi colegii mei care mergeam de multe ori la mănăstirea Recea, ajutând strana şi participând la slujbele care erau aşa cum zicea Părintele: „liturghii cereşti”. Îmi amintesc cu mult drag, de asemenea, de felul cum ieşeam din grădina mănăstirii, şi ne vorbea despre cum trebuie să fim adevăraţi, ca în cartea scrisă: „Cuvinte împărtăşite de Părintele Ioan şi Maica Stareță Cristina”. [...] 

Eram în timpul seminarului, 1993, şi îl rugam pe Părintele Ioan să mă îndrume către un duhovnic bun. Pentru că Sfinţia Sa era departe (eu vroiam să mă spovedesc mai des), mi-a spus lucrul următor: „când vor veni duhovnicii la spovedit, tu să mergi la cel din faţa sfântului altar, de pe solee“ (în acei ani de seminar veneau şi duhovnici de la catedrală pentru că nu toţi seminariştii se spovedeau la duhovnicul seminarului). Mergând spre spovedanie, cine credeţi că spovedea pe solee? ÎnaltpreaSfinţitul Andrei, pe atunci episcopul Andrei.

Îmi era atât de ruşine. Dar ascultându-l pe Părintele am mers; şi până în ziua de astăzi Înaltpreasfinţitul Andrei este duhovnicul meu. Aceasta se datorează Părintelui Ioan.

Altădată eram la mănăstirea Recea, în preajma hramului, opt septembrie, şi tot insistam la Părintele Ioan, deşi era tare ocupat, să mă spovedească. Părintele nu spunea nimic. A sosit ziua praznicului, şi Părintele îmi face semn să merg să mă împărtăşesc, iar eu eram nedumerit că mă împărtăşesc nefiind spovedit (duhovnicul acordă binecuvântare credinciosului să se împărtăşească de mai multe ori, cu o singură spovedanie).

La îndemnul Părintelui Ioan am citit cartea Sfântului Ioan Gură de Aur „Tratat despre preoţie”, cât şi alte cărţi duhovniceşti. Ne vorbea, de asemenea, şi de faptul că acum preoţia este uşoară faţă de vremurile vitrege din timpul slujirii Părintelui.

În anul 1991, de Crăciun, am avut marea bucurie de a mă spovedi la Părintele Ioan, relaţia mea cu dânsul devenind mult mai apropiată. De asemenea, îmi povestea de anii suferinţei, din închisoare. Tânăr fiind, nu dădeam crezare tuturor întâmplărilor povestite de Părintele; el simţind acest fapt. Atunci am primit un „memorial al durerii” de la Părintele din închisorile comuniste, pe care îl păstrez şi acum, ca un dar de la un Sfânt contemporan. De asemenea, de foarte multe ori, îmi povestea cum a fost caterisit pentru acel memoriu făcut către Sfântul Sinod; şi cât a suferit pentru că nu a putut sluji.

În Memorialul Durerii am descoperit ceea ce Părintele Ioan încerca să ne pună la suflet, anume despre spovedania deasă şi împărtăşirea. Acel frumos exemplu ce l-am întâlnit arătând dragostea desăvârşită pe care o avea faţă de Dumnezeu şi Liturghie, slujind astfel Liturghia aproape zilnic în închisoare, având Antimisul sub pieptar; vin tonic şi pâine. Eu aş îndemna pe mulţi să citească acest Memorial al Durerii, dacă nu, măcar cartea.

Legat de momentul solemn al hirotoniei, îmi aduc aminte de ziua de 10 martie 1997, când am trecut cu soţia pe la Părintele să luăm binecuvântare pentru că urma să fiu hirotonit diacon pentru catedrală. Părintele mi-a spus că acest eveniment nu va avea loc datorită slabei mele dorinţe de a sluji Domnului (într-adevăr, eu nu simţeam nimic pentru diaconie, deşi aveam acest talant de la Dumnezeu). Mi-a spus: „tu o să fii preot şi o să fii hirotonit în luna Maicii Domnului. Vei trece prin mai multe încercări”. Când mi-a spus şi luna Maicii Domnului nu am luat seama când este aceasta. Ce s-a întâmplat de fapt?! Î.P.S. Andrei era neliniştit datorită evenimentelor dintr-o parohie, de lângă Ocna Mureşului, în care credincioşii erau nemulţumiţi de preotul de acolo. Astfel s-a gândit la mine pentru că eram şi fiul său duhovnicesc. Era în preajma Paştelui 1997. Eu nu am dorit lucrul acesta ştiind că trebuie să rămân diacon. Duhovnicul meu s-a supăra şi nu m-a mai hirotonit până în luna Maicii Domnului, 10 august 1997. Prin urmare, a fost aşa cum mi-a prevestit Părintele Ioan.

Această întâmplare am socotit-o, şi o socotesc, şi astăzi şi oricând, o minune a Părintelui Ioan. Mai redau o mărturisire a unui credincios din prima parohie, care trăieşte şi astăzi, şi poate să mărturisească. Am mers în pelerinaj la mănăstirea Recea, în anul 1990, ca să aducem cu credincioşii mulţumire lui Dumnezeu şi Maici Domnului, şi Părintelui Ioan pentru ajutorul dăruit de a face o casă parohială în doar un an de zile. Credincioşii au rămas uimiţi de personalitatea Părintelui Ioan (dragostea cu care ne-a primit, privirea profundă, felul cum vorbea etc.). La sfârşitul slujbei am mers să primim binecuvântare de drum de la Părintele (i-am mărturisit Părintelui că Dumnezeu m-a pedepsit pentru neascultarea mea făcută faţă de Ierarh). Venind Părintele să dea binecuvântare credincioşilor pentru călătorie, i-a privit pe toţi în faţă şi a zis cu voce tare rugăciunea de călătorie, încheind cu un scurt cuvânt de învăţătură destul de mustrător pentru ei. Părintele ştia că printre noi era un enoriaş cu patima beţiei, care nu se spovedise niciodată, iar Părintele îi spuse acestui om: „mă, Gheorghe ieşi de după scaun, să fii dezlegat de blestem şi să nu mai bei”. Acest Gheorghe era cel mai înverşunat beţiv al satului care înjura şi era spaima satului. El s-a ridicat ruşinat şi toată lumea a încremenit la vorbele Părintelui, care nu-l cunoscuse pe Gheorghe până atunci. Nu s-a lăsat de beţie imediat; probabil că duhul nu l-a părăsit imediat, dar din anul în care Părintele Ioan a plecat la Domnul, nu a mai pus deloc alcool în gura sa, până în ziua de astăzi. Acest fapt arată puterea rugăciunii Părintelui Ioan, ce a izgonit duhul necurat, care îl stăpânea şi avea putere asupra lui. Şi acum, când merg în vechea parohie îmi spune: „îţi aduci aminte părinte ce om mare a fost Părintele Ioan”. El şi prezent, mărturiseşte că atunci când îi vine pofta de băutură, aude glasul mustrător al Părintelui; patru ani au trecut de când nu a mai pus alcool în gura sa.

O altă mărturisire este legată de mutarea mea în actuala parohie, de care îi mulţumesc Părintelui şi în ziua de astăzi. ÎnaltPreaSfinţitul Andrei mă sună şi mă întrebă dacă vreau să mă mut într-o parohie mai aproape de Alba. I-am explicat că aş vrea să mă mai gândesc, după care îi voi da un răspuns. M-am pus la rugăciune, rugând-o pe Maica Domnului şi pe Sfinţi Şi am zis: „Părinte Ioane roagă-te lui Dumnezeu pentru mine ce să fac…”. Şi Dumnezeu a lucrat. A murit o soră de-a tatălui meu şi am mers la înmormântare. Satul meu este aproape de Reghin. În drum spre casă am trecut şi pe la Părintele Ioan. Eram întristat pentru moartea mătuşii, dar şi bucuros că am trecut şi pe la Părintele să-i cer sfat. Când am ajuns la Părintele mi-a spus: „vrei să faci din nou păcatul neascultării, ştii cât am suferit în prima parohie?” (nu a zis: "ai suferit", ci "am suferit"). Mi-a dat de înţeles că este binecuvântare. L-am sunat pe ÎnaltPreaSfinţitul Andrei să-i spun că accept propunerea făcută. Când m-am întors din satul meu am mers să semnez cererea de transfer în noua parohie, iar instalarea a fost în 19 august 2007. 

Mărturisesc că aceste minuni nu le-am spus nimănui, nici chiar duhovnicului actual, ci le-am ţinut ca mărturie peste ani, cum spunea Părintele Ioan. Cred şi sunt convins că acum Părintele Ioan doreşte să iasă la iveală toate adevărurile dumnezeieşti petrecute în preajma dânsului. Acestea sunt câteva mărturii sincere, pe care, eu, un simplu slujitor şi tăvălit în mocirla păcatului nu puteam să le născocesc de la mine, ci doar cu ajutorul „Sfântului contemporan nouă”. Dumnezeu să ajute ca mult mai multă lume să afle de puterea rugăciunilor sale. De asemenea, bine ar fi dacă Părintele ar fi trecut în rândul Sfinţilor Cuvioşi mărturisitori pentru dreapta credinţă în vremurile vitregi ale Bisericii.

(Mărturie a Părintelui Marius Piştănilă, Parohia Limba, Alba Iulia, 20.03.2012)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte."
  • "Unii au spus că suntem reacționari. Da, suntem reacționari până la moarte, împotriva diavolului și a ucenicilor săi. Alții ne-au spus că am fi un centru mistic în coasta Rusiei. De fapt, mănăstirea constituie un centru duhovnicesc așezat de Dumnezeu în coasta lui Antihrist..."

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.