”Martorii lui Iehova” de la Canal din ”Brigada preoților” aveau multe calități: erau harnici, curajoși, disciplinați, întreprinzători și solidari între ei, o solidaritate întinsă până la absurd, dar și unele defecte. […]

Pe preoți în special, pe catolici și pe ortodocși îi urau. În viziunea lor Papa de la Roma era Mamona, iar preoții cărturari și farisei fățarnici, arhierei mincinoși care strică legea. […] Pe iehoviști – o spunem aceasta cu durere pentru că au fost camarazii noștri de suferință – i-a interesat învățătura din Evanghelii numai acele versete care puteau fi interpretate ca fiind contra preoților. Pe acestea le știau pe dinafară și le rosteau papagalicește. În brigadă se socoteau niște oi în mijlocul lupilor, înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii, iar pe preoți: ”șerpi, pui de vipere, povățuitori orbi care strecoară țânțarul și înghit cămila”.[…]

Aici facem o mică paranteză spre a vedea că dacă Dumnezeu iartă, destinul e necruțător, se răzbună.

Doi ani mai târziu, după falimentul suferit de ”Măreața construcție a Canalului Dunăre-Marea Neagră”, deținuții au fost transferați la diferite închisori sau la alte locuri de muncă din țară. Unii dintre componenții ”Brigăzii preoților” au ajuns la Aiud într-o perioadă când și penitenciarul ”căpitanului” Dorobanțu, pregătindu-se pentru ”marea reeducare”, trecea printr-o izolare cumplită, împovărat în foame, frig și asuprire chirioneană1.

S-a nimerit ca iehovistul Pădure, un ”leu-paraleu” la Peninsula, să fie încarcerat la Zarcă, într-o celulă cu părintele Ioan, fostul mirean Silviu Iovan din ținutul Făgărașului.

Părintele Ioan fusese arestat cu grupul de preoți și maici de la mănăstirea Vladimirești, era vechi zarchist și un excepțional camarad călit în suferințe, cu o stăpânire de sine și o putere de abstidență proverbiale. Cu bucățica lui de pâine sau turtoiul și cu ciorba primită, care le da celor bântuiți de foame, a salvat de la moarte sigură zeci de nefericiți. Înfometat a devenit și iehovistul nostru paraleu din ”Brigada preoților”. Și părintele Ioan îi va ajuta să supraviețuiască. Luni de zile de multe ori a mâncat odată pe săptămână pentru ca hrana lui să completeze masa celui care ieri râdea de foamea și nevolnicia ”lupilor” din ”Brigada preoților”.

Nu știm dacă iehovistul a înțeles pe deplin comportamentul de adevărat creștin al preotului Ioan Iovan și în ce măsură a revenit la sentimente mai bune față de preoțime. Și nu știm dacă s-a pocăit cu adevărat [dar] ceea ce știm este că părintele Ioan trăiește, e la mănăstirea Plumbuita unde, deși e ponegrit și hărțuit de stăpânire, continuă să laude pe Dumnezeu, să fie milostiv, să dea totul, să aibă inima curată, desăvârșind în conștiința credincioșilor nu ura, ci dragostea, bunăvoința, mila, spiritul solidarității, altruismul, căutând să-și găsească fericirea proprie în năzuința de a spori fericirea altora. 

(Vasile Blănaru Flamură – Mercenarii infernului. Blestemul dosarelor. Incredibile întâmplări din gulagurile românești, Vol. I, Editura Elisavaros, 1999, pp. 157-159)


1. Aluzie la numele ofițelului politic de la Canal, Toma Chirion, celebru pentru bestialitatea manifestată față de deținuții politici.

 

Cuvinte cheie:

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreţia lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creştinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu preţul vieţii, pentru El. "
  • "Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte."

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.