În general, se admitea că ,,încă din primăvara anului 1945, în cercurile bisericeşti, se vorbea de o iminentă epurare a ierarhiei1, iar rostul vacantărilor îl reprezenta "ocuparea scaunelor ierarhice de către arhierei devotaţi noului regim”2.Întâmplările cu privire la viaţa Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă pot fi ,,descifrate” în două moduri distincte: pe de-o parte, se aduc învinuiri crâncene instituţiei ecleziale, ca urmare a unor atitudini compromiţătoare a noilor arhierei, ignorându-se martiriul Bisericii Ortodoxe Române, iar pe de altă parte, o altă percepţie dominantă, fie consideră compromisul ca fiind salutar pentru Biserică, fie tăgăduieşte orice posibilă părtăşie a arhiereilor nou numiţi cu regimul comunist. În realitate, Biserica a rezistat în pofida compromisurilor3.

În intervalul 1948-1953, organele de represiune ale Securităţii au derulat o amplă acţiune de nimicire a tuturor oponenţilor noului regim, într-un mod organizat şi la dimensiuni năucitoare. Celor socotiţi fără perspective de reeducare (foşti ,,capi” din variate sfere de activitate ale României interbelice, refractarii sau cei bătrâni şi ,,încremeniţi” în vechile convingeri) li s-a pregătit un regim de distrugere. Li se crea contextul prielnic ,,reeducării” şi ,,reabilitării”, prin muncă şi instruire în spirit totalitarist tinerilor sau acelora care erau percepuţi ca fiind prea puţin ,,vinovaţi”: ,,chiaburi”, membrii obişnuiţi de partid, ,,capi” locali de organizaţii politice. Deseori, totul se concretiza prin pieirea celor ,,reeducaţi”.

Odată cu anul 1954, are loc liberarea unei anume părţi din cei întemniţaţi. Aceştia, deşi la o primă vedere ,,încadraţi” noii ordini, în realitate, se căznesc a afla în suflet un chip de izbăvire, mai mult de mântuire. În închisori sau în colonii de muncă, cei privaţi de libertate, în rarele momente când aveau posibilitatea de a comunica, căutaseră să schiţeze programe de luptă anticomunistă, uneori iraţionale, în care acţiunile de ordin politic se îmbinau cu cele culturale şi spirituale. Membrii de odinioară ai Mişcării Legionare, înspre care Securitatea îndrepta perpetuu un ochi vigilent, se constituiau în unii dintre cei mai zeloşi urzitori de planuri. În ciuda faptului că la o apreciere minuţioasă aceste uneltiri nu se constituiau în temeiuri de frământare majoră pentru puterea comunistă, aceste urzeli legionare, bine-cunoscute securităţii, prin mijlocirea informatorilor, încă din perioada reţinerii autorilor, ajung pricini de îngrijorare majoră îndeosebi după 1956 şi revolta din Ungaria. ,,Conspiraţia legionară” devine un argument solid pentru putere ca să dezlănţuie o nouă acţiune de represiune, în 1958, astfel ca nicicum să nu cuteze a se îndoi de puterea comunistă autohtonă după ce trupele sovietice s-au retras4."Planurile legionare” nu reprezintă simple puneri în scenă ale Securităţii, ci ele pleacă de la întâmplări adevărate. De altfel, anumiţi legionari chiar plănuiau a utiliza mănăstirile ca spaţiu al refugiului şi, prin crezul religios, care era asimilat greşit principiului legionar, năzuiau a face să dăinuie ,,licărul” legionarismului. De altminteri, Securitatea se va opri asupra acestei idei, fără a se apleca asupra celorlalte idei vehiculate de foştii legionari care plănuiau abandonarea militantismului legionar şi redefinirea sinelui prin exercitarea culturii sau revenirea la credinţă şi angajarea deplină pe calea monahismului. Ca urmare a acestui fapt, organele represive vor ţinti îndeosebi mănăstirile, ,,punctul de întoarcere” în percepţia Securităţii constituindu-se din cazul mănăstirii ,,Tudor Vladimirescu” (Vladimireşti) din comuna cu aceeaşi denumire, actualmente în judeţul Galaţi5.

 


1 Gabor, Adrian, Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist (1945/1964). O imagine a relaţiilor Stat-Biserică, Bucureşti, 2006-2007, p. 27.

2 Idem, op. cit., p. 29.

3 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 9-11.

4 Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, Monahismul orthodox şi puterea comunistă în România anilorʼ50, Editura Partener, Galaţi, 2009, p. 38.

5 Idem, op. cit.,p. 39.

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Cu conştiinţa să nu te întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet şi de oameni, atunci tot răzbeşti cu ajutorul lui Dumnezeu şi Doamne!, scumpă este mulţumirea sufletească. Aţi văzut când citiţi acolo, în Acatistul Domnului: «Iisuse, veselia conştiinţei!» Nu este o mai mare veselie decât conştiinţa curată, care nu te acuză!"
  • "Unii au spus că suntem reacționari. Da, suntem reacționari până la moarte, împotriva diavolului și a ucenicilor săi. Alții ne-au spus că am fi un centru mistic în coasta Rusiei. De fapt, mănăstirea constituie un centru duhovnicesc așezat de Dumnezeu în coasta lui Antihrist..."

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.