De la Jilava, împreună cu alţi deţinuţi politici condamnaţi la pedepse mari, Părintele Ioan este mutat la Penitenciarul Gherla. Închisoarea fusese clădită de împărăteasa Maria Tereza, fiind înzestrată cu 365 de celule1.

În această perioadă, se săvârşea în Ungaria revoluţia maghiară din 1956. În toamna acelui an, mai exact pe 23 octombrie, populaţia maghiară s-a răzvrătit împotriva regimului bolşevic, dar după o aparentă biruinţă, revoluţia a fost stinsă cu ajutorul tancurilor sovietice, la data de 4 noiembrie 19562.

În ideea evitării unei eventuale acţiuni de protest, a avut loc o prigoană cutremurătoare. Episodul ce a urmat este fioros. Astfel, după ce deţinuţii au fost siliţi a se culca pe ciment în holul penitenciarului, Comandantul Goiciu cu toţi subalternii, dar şi împreună cu doctorii şi sanitarii, au pornit asuprirea. Imaginea era teribilă: lovituri, strigăte, injurii. Se încerca anihilarea oricărei iniţiative prin cuvinte intimidante: ,,- Hei, bandiţilor, de încercaţi şi voi să faceţi ce au făcut colegii voştri din Ungaria, vom trece peste trupurile voastre cu tancurile, nu cu cizmele!”3 Se imaginase un sistem de tortură cumplit. Prin urmare, al cincilea deţinut, după cum cădea nenorocul, era rânduit a merge în camera şefului de secţie, unde fiind ,,dăruit” cu un cearşaf ud pe fund, primea cincizeci de lovituri cu ranga4.

Totodată, părintele Ioan, înduioşat de faptul că fraţi români, foşti prizonieri la sovietici, n-au fost împărtăşiţi de foarte mulţi ani, a trimis o punguliţă cu Sfintele Taine. Aceştia, deşi graţiaţi de sovietici, au fost trimişi, fără drept de apel, la Penitenciarul din Gherla, având a ispăşi ani grei de închisoare. Aşa-numita ,,măgăriţă”, o pungă ,,generoasă” în care se regăsea obiectul ce se trimitea, a fost reperată, ajungând, după o perchiziţie straşnică, în mâinile gardianului. La scurt timp, fiind solicitat a se prezenta pentru lămuriri la gardian, este iertat, deşi mărturiseşte ferm că punga cu Sfintele Taine îi aparţine. De altfel, părintele spunea mai apoi: ,,Am văzut în acest gest puterea Sfintei Împărtăşanii, care m-a păzit şi despre care poporul nostru spune că Cele Sfinte nu se spurcă”5.

Acest gardian era considerat unul dintre cei mai cumsecade. La un moment dat, când părintele Ioan era aproape a încheia Sfânta Liturghie, o Liturghie la care cântăreţ era părintele Nicolae Opriş din Bonţida, greco-catolic nerevenit, acest gardian a deschis vizeta, împingând pe colegul de planton, care a şoptit consemnul ,,Apă”, tradus pericol. Slujba a continuat, iar, mai apoi, părintele Ioan a fost chemat la vizetă. Gardianul i s-a adresat blând astfel: ,,-Pentru că n-ai întrerupt slujba şi m-ai considerat creştin şi pe mine, nu-ţi fac nimic”6. Chiar dacă era surprins de către un gardian că săvârşea în celulă Sfânta Liturghie, fapt întru totul interzis acolo, nu se oprea până nu termina rugăciunea. Uneori, această îndrăzneală nemaiîntâlnită stârnea respectul gardienilor, care îi treceau cu vederea fapta, cu toate că erau datori să-l pedepsească aspru.

Însă nu întotdeauna se întâmpla să aibă parte de asemenea gardieni. Într-un raport către Comandantul Unităţii 0606 Gherla, redactat de către serg. maj. Todea, supraveghetor, citim: ,,Fiind de serviciu pe secţie Et. 1 în ziua de 1 XII 957, orele 9, 45 am găsit pe deţi[nutul] Iovan Corneliu, condamnat M. S.V., camera 48, la controlul făcut pe la camere, au fost găsit cântând în cameră şi influienţând şi pe alţi deţinuţi din cameră cântând în cor. I-am atras atenţia ca să nu cânte dar nu au înţeles şi au continuat spunând căci are să cânte o viaţă întreagă. Propun să fie pedepsit cu 7 şapte zile de izolare cu regim sever şi tot odată cer să fie schimbat din aceiaşi cameră”. Comandantul a aprobat propunerea gardianului, aşa că părintele Ioan a executat pedeapsa în plină iarnă, între 11 şi 18 decembrie 19577.

În detenţie, indiferent ce profesie ai fi avut: profesor universitar, savant, preot, împărtăşeai, la un moment dat, celorlalţi din cunoştinţele tale. Astfel, experienţa carcerală devenea o adevărată şcoală8. Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paşti, părintele Ioan Iovan grăia cu însufleţire despre Înviere celorlalţi. După Sfânta Liturghie, gardianul de serviciu, de origine tătară, ce primise porecla ,,cap pătrat”, a dispus ducerea în camera şefului de secţie. Aici, întrebat fiind de ce nu şi-a tăiat barba, a replicat prompt: "-Sunt deţinuţi de alte confesiuni care nu şi-au tăiat barba.

Am considerat că şi eu, călugăr ortodox, am acest drept”9. Mai apoi, i-au tăiat barba cu o foarfecă. În final, este supus de locotenent, un frate român, ,,fiu de ţăran din Mintiu Gherlei” la o altă umilinţă10. I se porunceşte să facă un gest nedemn, acela de a-şi arunca barba în W.C. Deşi profund tulburat, părintele Ioan a replicat cutezător: ,,-Dumneata eşti creştin ortodox, fiu de ţăran din Mintiu Gherlei şi eşti capabil să-mi faci această batjocură în prima zi de Paşti? Într-o zi, la percheziţie, ai lovit cu cizma în anafura provenită din pâinea pe care mi-aţi dat-o şi pe care am sfinţit-o eu. Un gest urât şi incorect, câtă vreme rabinului i-aţi adus personal pasca”11. În celulă, colegii, împreună cu părintele Ioan, au vărsat lacrimi amare, nu atât pentru suferinţă, cât pentru faptul că gestul dispreţuitor fusese făcut de un frate român. De asemenea, atitudinea bravă a părintelui a fost ,,răsplătită”, acesta fiind mutat în cea mai umilă celulă din Gherla12.

Cu un alt prilej, plutonierul Şomlea, un adevărat tiran al Gherlei, a făcut o percheziţie minuţioasă. În urma acesteia, a dibuit ,,cojocelul” părintelui Ioan, ,,un cojocel” lucrat din frânturi de pufoaică de către deţinuţi. Un abur de tristeţe l-a învăluit pe părintele Ioan, aflând că acel obiect ,,valoros” va fi luat şi nicicând restituit. Cojocelul era preţios, deoarece în spatele unui nasture se regăseau cusute Sfintele (Împărtăşania primită de la tatăl părintelui Ioan la vorbitor). Neţinând cont de sine, ci temându-se ca nu cumva Sfintele să fie profanate, Părintele strigă din toată inima: ,,Maica Domnului, salvează Sfintele!”. Instantaneu, părintele Ioan a văzut minunea, deoarece înainte de a se termina rugăciunea, un gardian anunţă că tovarăşul Şomlea este convocat de comandant. Înainte, ordonă implacabil ,,banditului”, aşa cum îl numea deseori pe părintele Ioan, să nu se atingă de cojoc. Gardianul Şomlea avea să fie mutat la alt etaj şi să nu mai revină13.

Într-o după-masă, în timp ce părintele Ioan se ruga, primeşte pe gardian care, precipitat, deoarece făcea un act interzis, îi spune să facă ceva, dat fiind că părintele Mircea din Litenii Bucovinei, odată cu primirea veştii divorţului, s-a neliniştit teribil şi este cuprins de o hemoragie de nestăvilit14. A fost suficient ca părintele Ioan să-i spună următoarele cuvinte: ,,Nu te mai necăji, părinte Mircea, că nu este adevărat, doamna nu divorţează, este numai o metodă de tortură psihică a administraţiei, de a chinui pe deţinuţii cu pedepse mici spre a-i dărâma sufleteşte”, pentru ca hemoragia să se oprească15. Părintele Ioan a arătat acestuia că un astfel de gest n-ar fi însemnat decât evitarea pierderii serviciului şi a posibilităţii instruirii celor doi fii. Totodată, i-a spus acestea ,,să mai fii sigur că un divorţ aranjat de comunişti nu afectează cu nimic taina nunţii...”16 Sfatul duhovnicului a fost unul părintesc, de a nu mai condamna. Mai apoi, sfârşit, a adormit. După aproximativ 10 minute a strigat frenetic: ,,Părinte Ioane, am văzut în vis pe Mântuitorul, Care mi-a pus personal după gât un epitrafir plin de mărgăritare şi de pietre scumpe!” Apoi, îndată s-a întins pe pat, stingându-se. Acesta fu sfârşitul unui martir17.

 


1 Idem, op. cit., p. 51.

2 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, p. 100.

3 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, pp. 51-52.

4 Idem, op. cit., p. 52.

5 Idem, op. cit., pp. 53-54.

6 Idem, op. cit., pp. 54-55.

7 Iovan, Ioan, A fost frumos la Gherla, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 22-23.

8 Idem, op. cit., p. 101.

9 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 55.

10 Idem, op. cit., pp. 55-56.

11 Idem, op. cit., p. 56.

12 Ibidem.

13 Idem, op. cit., pp. 56-57.

14 Idem, op. cit., p. 58.

15 Ibidem.

16 Ibidem.

17 Ibidem.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Eu acum vorbesc puţin exaltat, pentru că merită Euharistia. Dintre orice sub soare, Euharistia merită să fii exaltat pentru ea, fiindcă e un Cer în pământ, un Cer venit zilnic pe pământ."
  • "Când te apropii de Euharistie, principalul e să crezi în prezenţa reală a trupului şi sângelui Domnului în ea şi că eşti păcătos, dar şi să fi luptat în tot felul împotriva păcatelor şi pentru curăţirea de ele. Adică să nu vii ca unul ce te împaci, cu nepăsare, cu starea de păcătos"

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.