Dragostea ocrotitoare a lui Dumnezeu a făcut ca părintele Ioan, în urma Decretului de Amnistiere din anul 1964, să devină un om liber. Acesta a resimţit o bucurie ameţitoare, dat fiind că libertatea reprezintă, în realitate, darul binecuvântat al Dumnezeirii, oferit încă de la creaţie fiinţei omeneşti1. De altfel, ca urmare a impresionantului eveniment, acesta n-a putut decât să exclame: ,,Doamne, Maica Domnului, mare-ţi este puterea!”. Sufletul părintelui Ioan fremăta viu, desfătat la gândul că n-a abdicat, că nu s-a plecat fărădelegii. Nu admisese reeducarea. Dragostea de Hristos era mai presus de orice, o dragoste care nu putea fi compromisă nici măcar printr-un gest aparent nesemnificativ, cel al lecturării unui articol religios scris de un teolog ortodox. Consecinţa unei asemenea acţiuni ar fi fost credinţa neîndoioasă a celorlalţi deţinuţi că şi părintele Ioan cedase, iar acest lucru nu era de dorit2.

Topit de fericire şi coştient că doar mâna atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu l-a ferit de rău, hotărăşte să mulţumească, mergând să se închine la Iaşi, la Cuvioasa Parascheva. Acest drum a fost făcut în tovărăşia preotului Dumitru Bejan, un om cu o fire cuminte şi cu inimă blajină. Acesta fusese prizonier ani nesfârşiţi în gulagul sovietic. Ajunşi la Mitropolia din Iaşi, cei doi atrăgeau privirile cercetătoarea ale tuturor, însă îndeosebi ale preoţilor cunoscuţi. Suferinţa încrustată pe chipurile lor stârnea consternarea şi compasiunea. După ce părintele Ioan, dar şi părintele Dumitru Bejan s-au închinat la Sfintele Moaşte, s-au despărţit la staţia Hârlău.

A urmat un moment teribil, cel al revederii familiei. Astfel, fiorul acelei clipe este rememorat de părintele Ioan mai târziu: ,,Ajuns acasă la Oradea, m-au întâmpinat: tatăl meu – preotul Gavril, fratele meu Tiberiu şi surorile Minerva, Viorica şi Victoria, însoţite de soţii lor. Momentul acela al întâlnirii a fost cutremurător. Arătam cu un cap mai mic, decalcifiat, tuns zero – în bătaie de joc – chiar înainte cu o jumătate de oră de eliberarea din penitenciar, pentru că nu acceptasem reeducarea. Veneam dintr-o altă lume, a groazei, a terorii. O lume desfigurată, greu de descris în cuvinte. În faţa acelei viziuni sinistre, fratele meu m-a sărutat şi a ieşit din cameră pentru a-şi ascunde plânsul. Imediat, am plecat cu toţii la cimitir, la mormântul mamei şi, înainte de a ajunge acolo, copleşit de durere şi de emoţie, tata a strigat: «Mamica, a venit fiul nostru la tine»”3.

Mai apoi, în consonanţă cu învăţătura de credinţă, înainte de a cere să i se ridice caterisirea, părintele Ioan Iovan îngenuchează, cerând iertate membrilor Sfântului Sinod. Dat fiind că atât părintele Ioan, cât şi familia acestuia sunt controlaţi îndeaproape de securitate, se decide mutarea la Bucureşti. Astfel, familia era protejată de neajunsuri. Părintele avea să locuiască iniţial în cartierul Giuleşti. Locuinţa în discuţie aparţinuse unei surori de la Mănăstirea Vladimireşti, ce se stinsese4.

Încercarea de a ține liegătura cu maicile din sobor

Părintele Ioan a avut grija mănăstirii în închisoarea Ministerului de Interne, dar şi atunci când era închis la Galaţi. În acest sens, Părintele Ioan îi dezvăluia lui Târâianu următoarele: ,,Să vezi, frate Ioane, aşa era şi la Galaţi cu scrisorile. Aveam pe Sergentul Major Ioan. Acesta făcea totdeauna gălăgie, ca să vadă ceilalţi că e activ şi e vigilent. Când mă întorceam de la anchetă, mă scoteau la W.C. şi acolo stăteam şi scriam măicuţelor tot ce mă anchetau şi ce declaram…şi se mirau cei de la anchetă că declaram la fel cu toţii…” 5

Sergentul Gheorghe este cel care l-a înştiinţat, la un moment dat, că în închisoarea Ministerului de Interne se află şi maica Veronica. Şi tot prin intermediul acestuia, Veronicăi, dar şi altora, le trimitea bileţele şi Sfânta Euharistie. Cu privire la acest fapt, Târâianu raporta următoarele: ,,În ziua de 26 iunie 1955, preotul i-a spus lui domnul Sergent tot prin vizetă: Frate Gheorghe, nici nu ştii ce fericit sunt că mi-ai adus vestea că maica Veronica şi celelalte sunt aicitocmai în ziua mea de naştere, că azi împlinesc 33 de ani…” Sergentul Gheorghe trimitea mesajele părintelui Ioan şi unei nepoate, care păstrase legătura cu Mănăstirea Vladimireşti, dar şi cu celălalt duhovnic al mănăstirii, părintele Gherasim. Mai apoi, şi Gherasim a fost închis. Faptele acestea se săvârşeau în mare ,,taină”, însă ,,taina”, prin Târâianu, era comunicată Securităţii”6.

Un apropiat al părintelui Ioan era şi părintele Dumitru Fecioru. Târâianu informa în această privinţă: ,,Cam pe la miezul nopţii,i-am surprins, iar când vorbeau preotul Ioan cu domnul Sergent, în care părintele i-a spus că mâine, duminică, să se ducă la preotul Fecioru şi să-i ceară Împărtăşanie. În tot cazul, după slujbă, să caute să vorbească, când e liber, şi să poată să-l întrebe şi pe el ce situaţie e la mănăstire”7.

Preotul Liviu Brânzaş, colegul de suferinţă la Zarcă al părintelui Ioan, mărturiseşte următoarele: ,,Părintele Ioan are un program propriu, pe care îl realizează permanent. În fiecare dimineaţă, după programul comun de celulă, în colţul din dreapta (privind spre uşă), care este în unghi mort faţă de vizetă, părintele Ioan săvârşeşte Sfânta Liturghie. Noi, ceilalţi, asistăm cu respect şi evlavie, în tăcere, la momentul religios suprem. Scopul principal al acestui moment liturgic este invocarea harului şi ocrotirii lui Dumnezeu pentru călugăriţele de la Vladimireşti, risipite în cele patru vânturi de către ,,braţul înarmat” al revoluţiei proletare. Pentru cele din închisoare se cere ajutor şi întărire în suportarea suferinţelor, iar pentru cele alungate în lume, ajutor şi ocrotire în biruirea ispitelor şi păstrarea întru curăţie. Părintele nu poartă zadarnic acest nume. Suferă cu toată intensitatea de grija fiicelor sale duhovniceşti”8.

Totodată, neizbutind să o împiedice pe fosta stareţă Veronica a se lipsi de voturile monahale prin căsătoria cu George Văsii şi dorind a ocroti soborul, le căuta pe maicile de la mănăstire, arătându-le importanţa păstrării căii autentice, cea a monahismului. Astfel, le îndruma, se ruga pentru ele şi de asemenea, în ciuda faptului că în mod oficial nu îi era permis, le spovedea. În aceeaşi manieră, s-a îngrijit şi de maicile şi surorile din mănăstiri care se refugiaseră în Bucovina9.

Ridicarea caterisirii

"Că iată astăzi slujesc liber, dezinvolt şi fericit, pot să vă învăţ cuvântul lui Dumnezeu, fără să mă gândesc că asta m-ar costa”10.

Dumnezeu l-a ocrotit pe părintele Ioan, ajutându-l să nu piară, iar la amnistierea din anul 1964 îşi recâştigă libertatea. Astfel, acesta se stabileşte în Bucureşti, din dorinţa de a nu crea neplăceri apropiaţilor. În acest răstimp, părintele Ioan a fost urmărit de Securitate, bucurându-se totodată, de sprijinul inginerului Maria Chichernea, actualmente stareţa Cristina. În 1979, a făcut un memoriu ce a fost înmânat Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Antonie Plămădeală, la vremea respectivă, secretar al Sfântului Sinod. Prezentarea şi susţinerea memoriului de către acesta a culminat cu ridicarea caterisirii pe data de 26 iunie 197911. Despre acest moment semnificativ al existenţei părintelui Ioan, acesta mărturiseşte: ,,Dacă n-apărea în drumul crucii mele Maica noastră Stareţă, eu nu mai eram aici şi poate nu mai eram nici în viaţă. După cei 24 de ani de caterisire, după aceea, văzând că tot insist şi totuşi nu-s înţeles, că se poartă cu atâta vitregie cu mine, am zis: «bihorean încăpăţânat!» Mi-am spus: nu mai cer iertare şi am şi spus celor în drept. Şi mi-a spus şi doctorul: nu mai insista, băiete, că ai să-ţi pui dezlegarea pe mormânt, pe dumneata, pe piept, lat!

Şi am apucat să zic şi eu: nu voi ieşi din ortodoxie, chiar de veţi vrea dumneavoastră altfel. Dar nu mai pot cere, am obosit, m-am îmbolnăvit. Şi din 3 în 3 ani iar venea câte o arestare. Şi cu toate astea...tinereţea... Maica Stareţă, inspirată de Duhul Sfânt, a zis: «Nu aşa, Părinte! Cereţi să slujiţi pentru liniştea sufletească». Deci, pentru că, într-adevăr, Maica a văzut că mi se pregătea o izolare. Mai multă pedeapsă nici nu era pentru Biserică, pentru cel caterisit - eu ştiu;  şi aşa de înţelept a spus să cer numai să slujesc pentru liniştea sufletească. Lucru pe care Înalt Preasfinţitul Antonie - Dumnezeu să-i dea sănătate, să-l refacă complet, că merge spre îndreptare, spre refacere - l-a prins din zbor şi cum zicea el: «Măi, dacă tu ai scris asta, că nu vei supăra Biserica şi Statul şi vrei numai să slujeşti pentru liniştea sufletului, eu mă bat pentru tine!» A şi făcut-o. Cinste lui şi n-am cuvinte!” 12

Părintele Ioan Iovan este trimis la Mănăstirea Cernica, slujind aici o data pe săptămână. Mai apoi, la iniţiativa P.S. Roman va sluji la Mănăstirea Plumbuita în zilele de sărbătoare, dar şi în fiecare duminică13.

 


 1 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 71.

2 Remus,Onişor, editorul volumului şi realizatorul interviurilor, Cuvinte împărtăşite de părintele Ioan şi Maica Stareţă Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 77.

3 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 72.

4 Idem, op. cit., pp. 72-74.

5 Andreicuţ, Andrei,Mărturisitori pentru Hristos I,Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 68.

6 Idem, op. cit., pp. 67-68.

7 Idem, op. cit., pp. 64-65.

8 Brânzaş, Liviu, Raza din catacombă, Colecţia Document, Editura Scara, Bucureşti, 2001, p. 279.

9 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, pp. 74-75.

10 Predică înregistrată audio, Vaslui, Evanghelia bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

11 Andreicuţ, Andrei,Mărturisitori pentru Hristos I,Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 51-52.

12 Predică înregistrată audio, Mănăstirea Recea, 26.06.2000.

13 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 89.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Eu acum vorbesc puţin exaltat, pentru că merită Euharistia. Dintre orice sub soare, Euharistia merită să fii exaltat pentru ea, fiindcă e un Cer în pământ, un Cer venit zilnic pe pământ."
  • "Cu conştiinţa să nu te întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet şi de oameni, atunci tot răzbeşti cu ajutorul lui Dumnezeu şi Doamne!, scumpă este mulţumirea sufletească. Aţi văzut când citiţi acolo, în Acatistul Domnului: «Iisuse, veselia conştiinţei!» Nu este o mai mare veselie decât conştiinţa curată, care nu te acuză!"

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.