Mărturii despre părintele
-
Mărturii de la Recea
- ”Mai dă-mi-L Părinte, pe Hristos că e aşa de dulce şi aşa de amar a fost diavolul!”
- ”Părintele Ioan mi-o luase înainte”
- „Aţi venit toţi trei?”
- Atunci când Părintele vorbea, ţi se înfiora pielea
- Când predica, cuvântul său era cu putere, faţa îi era luminoasă, i se citea pe chip harul
- Era ca o adevărată sărbătoare, era ca o zi de Paşte, întâlnirea cu Părintele Ioan
- Eu nu mă preoţeam dacă nu-l cunoşteam pe Părintele
- În prezenţa Părintelui nu te simţeai presat de ceva, în a-l trăi pe Hristos, dimpotrivă
- Părintele a fost într-adevăr un apostol
- Părintele Ioan a fost, este şi va rămâne Sfântul vremurilor noastre
- Părintele Ioan avea fermitate, dar avea şi bucurie, chipul lui îţi inspira pace şi linişte
- Părintele Ioan, un om total
- Pentru noi Părintele era ca un Sfânt, faptele îi erau asemănate ca ale unui Sfânt
- Personalitatea sa te marca de la prima întâlnire
- Un om care a adus zeci de mii de oameni la Hristos
Mărturii din temniță
- "Avea toate degetele degerate, stând zilnic câte şapte ore în rugăciune"
- ”Era un preot cu care discuția era o baie spirituală și o îmbogățire.”
- ”Nu eu am făcut adevărata baie, ci sergentul care m-a însoțit.”
- „Pe unde a trecut a impresionat prin ținuta lui demnă, și prin nivelul intelectual, și prin atitudinea fermă”
- Delectări duhovnicești cu părintele Ioan, în zarca Aiudului
- Ioan Iovan - un preot plin de har și un mare trăitor în Domnul
- Părintele Ioan, un excepțional camarad călit în suferințe
- Toată mâncarea de regim o dădea altora
Interviuri
- Evlavia Părintelui Ioan Iovan la Sfânta Euharistie [interviu cu pr. Sabin Vodă]
- Sfântul care deschide cerul. La Mănăstirea Recea, pe urmele părintelui Ioan Iovan
- „Du-te să-l cunoşti pe Părintele Iovan”
- A fost frumos la Gherla
- În căutarea sensului suferinţei
- Omul lui Dumnezeu - Părintele Ioan de la Recea
- "Merită să fii exaltat pentru Sfânta Euharistie"
- ”Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăției lui Dumnezeu”
- Un mare duhovnic și martir român - Părintele Ioan Iovan
Pr. Ioan Iovan - "Pentru noi păcătoșii se răstignește Hristos la fiecare Sfântă Liturghie"
- Detalii
- Scris de Claudiu Balan
- Categorie: Predici
Pr. Ioan Iovan - Nici nu bănuiți cât dar primiți de la Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie
- Detalii
- Scris de Claudiu Balan
- Categorie: Predici
"Eu personal mă rog lui Dumnezeu să îmi dea boală, să mă strângă, decât să mă îndoiesc de dulceaţa euharistică"
- Detalii
- Scris de Claudiu Balan
- Categorie: Predici
O predică minunată a părintelui Ioan Iovan dedicată Sfintei Euharistii:
Transcrierea de pe formatul audio:
"Să dea Dumnezeu să fie, cel puţin în locul meu să fie! Nu că eu aş fi cineva, dar să ajungă până la vârsta asta şi fără să fie închis. Ai înţeles? Las să fie şi fotbalist că şi mie[…]. Nu-i nici un păcat! Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvânteze! Din cauza lui am întrerupt […] .
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Vedeţi dumneavoastră, cred că priviţi cum se derulează la noi în mănăstire tradiţia sfântă de a lua soborul şi şi poporul binecuvântare de la întâi-stătătoarea mânăstirii, nu pentru că ar vrea dânsa să i se sărute mâna. Cum nici noi! Personal să ştiţi eu mă, mă zbulesc aşa când văd că îmi ştergeţi cu mâna spatele la veşmânt sau luaţi să vă ştergeţi. Nici din exces de modestie nu vă spun lucrul ăsta, ci din realitate – sunt om ca dumneavoastră. Nu sunt mai mult cu nimic, tot ceea ce şi cu ce slujesc eu şi toţi preoţii e darul lui Dumnezeu.
Printre oameni a fost un mare duhovnic şi cu adevărat un sfânt!
- Detalii
- Scris de Doina Maria
- Categorie: Mărturii din perioada Plumbuita
Pe Părintele Ioan Iovan - Dumnezeu să îl odihnească în pace! - l-am cunoscut pe când era duhovnicul Mânăstirii Plumbuita. Dumnezeu să-l numere printre sfinţii Săi, că printre oameni a fost un mare duhovnic şi cu adevărat un sfânt!
După terminarea facultăţii am rămas în Bucureşti şi locuiam împreună cu soţul meu în zona Tei.
Am aflat de la o vecină despre Părintele Ioan - care slujea la Mânăstirea Plumbuita. Astfel, într-o duminică, am plecat la Mânăstire la Sfânta Liturghie. Era în februarie sau martie 1990 şi mergeam pentru prima oara în acest minunat colţ de rai.
"Nici eu nu sunt sigur că mă mântuiesc"
- Detalii
- Scris de Claudiu Balan
- Categorie: Predici
Teme:
- Ispitele și lucrarea diavolului
- Trupul și sufletul
- Sfânta Euharistie
- Judecarea clericilor
Transcript:
Iubiţi credincioşi, nu trebuia să adaug nimic la ce v-a spus maica stareţă pentru că, iertaţi-mă, şi eu simt că am învăţat ceva de la această predică. Totuşi de mult mi-am pus eu în gând să vă întâmpin pe dumneavoastră toţi cu nişte bucurii pe care nu vi le dă lumea, niciodată. Lumea vă ia bucuriile acestea, adică le transferă în bucurii pătimaşe, bucurii lumeşti, cum zic oamenii, dar sunt bucurii păcătoase.
Aş vrea, scumpi mei, aşa cum sunteţi aici, cum veniţi în fiecare duminică şi de sărbători, aş vrea să coborâţi în inimă, în inima dumneavoastră şi să înţelegeţi acest lucru pe care vi-l spun eu ca preot: Lumea îţi dă cele necesare trupului, dar această stare pe care ţi-o dă numai Biserica... numai slujba preoţilor, această stare n-o ai.
Sfaturi către tinerii
Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.
Articole recente
- [Documentar TVR] Biruitorii, Părintele Arhimandrit Ioan Iovan
- Pr. Ioan Iovan tâlcuiește pilda Fiului Risipitor
- Încurajări în ispite ale Părintele Ioan Iovan de la Recea
- Evlavia Părintelui Ioan Iovan la Sfânta Euharistie [interviu cu pr. Sabin Vodă]
- Pr. Ioan Iovan - Înmulțirea pâinilor. Dumnezeu aduce Pâinea din cer
- Pr. Ioan Iovan: "Chiar dacă ai păcate grele, spală-ți sufletul în sângele lui Hristos"
- Mesajul iubirii părintelui Ioan către fii lui duhovnicești
- Lasă-L pe Dumnezeu să-ți rotunjească sufletul prin încercări
- Memoriul către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimirești (1953)
- Cuvânt la ziua de naștere a Părintelui Ioan Iovan (26 iunie 1996)
Gânduri ale părintelui
- "Unii au spus că suntem reacționari. Da, suntem reacționari până la moarte, împotriva diavolului și a ucenicilor săi. Alții ne-au spus că am fi un centru mistic în coasta Rusiei. De fapt, mănăstirea constituie un centru duhovnicesc așezat de Dumnezeu în coasta lui Antihrist..."
- "Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte."
Ultimele comentarii
Maica Domnului
Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.