Primind citaţie de judecată, pentru ziua de 27 ianuarie 1953, anul curent, drept răspuns, cu tot respectul cuvenit harului arhieresc, îndrăznesc a vă face următoarea întâmpinare, care este în consensul întregii noastre Mănăstiri.
1. Socotesc această judecată neavenită şi fără temei bisericesc sau juridic, după cum fără temei a fost emisă şi decizia de transferare a mea, la Catedrala Patriarhiei.
Dreptul devoluţiei a fost folosit în cazul acesta în mod abuziv şi ce-i mai dureros e că s-a folosit de el pentru satisfacerea unor raţiuni străine de Biserică.
Cronologic vorbind, noi ştim că împuterniciţii şi inspectorii de la Ministerul Cultelor m-au somat prin P. S. Episcop de la Galaţi şi chiar personal, să aleg: ori să nu mai slujesc şi să nu mai predic, ori să mă transfer Ia altă mănăstire, ori dacă nu accept aceasta, mă vor transfera dânşii, prin Patriarhie. Este concludent faptul că, îndată după sosirea lor în Bucureşti, intervenindu-se la Sf-ta Patriarhie, I. P. S. V-stră aţi emis acea “Decizie “- retransmisă, dându-i putere de lege bisericească, prezentând-o ca emanată de Ia Duhul Sfânt. P.S. nostru Antim, a predicat-o în biserică, uzând de temeiul scripturistic: “că aşa ni s-a părut nouă …”.
în momentul primirii Deciziei, eu eram bolnav la pat. Apoi, fiind în convalescenţă, a urmat o serie întreagă de telefoane şi chemări la Bucureşti, care, evident fiind regizate din umbră de către Minister, au fost secondate de prezenţa a câte unui împuternicit. Amestecul lor se desprinde limpede din stăruinţa cu care mă îndemnau să fac “ascultare bisericească” şi să plec din Mănăstire.
Mai târziu, prin mai 1954, v-au determinat sa mă opriţi de la slujirea celor sfinte, lucru pe care în consensul soborului, nu l-am respectat, fiind tot o prelungire a unor raţiuni străine şi potrivnice Bisericii. Despre aceasta, am dat o declaraţie inspectorului bisericesc, precum reiese din punctele de acuzaţie ale citaţiei.
În vară, P. S. nostru Antim (n. ed. Anghelescu – al Buzăului) la îndemnul I. P. S. V-stre şi din iniţiativă proprie, a căutat personal, prin subalterni şi prin preoţii agenţi, să mă determine să plec din Mănăstire, fie la Bucureşti, fie în concediu medical, motivând că nu este bine să înfrunt pe Patriarh, că zicea: “are şi dânsul motive care îl silesc” Aş fi vrut să ascult, dar nu mă lăsa inima, nu mă lăsa soborul şi mai ales conştiinţa de preot hirotonit pe seama Altarului de aici, ştiind că decizia de plecare nu emană de Ia Duhui Sfânt.
Mai pe urmă, a venit după mine, cu asentimentul I. P. S. şi al P. S. nostru Antim, P. S. Episcop Valerian de la Oradea, care într-un moment de sinceritate, a dezlegat problema şi a aruncat masca de pe originea Deciziei, recunoscând public că decizia de plecare, nu este de la Duhul Sfânt, ci din “raţiuni de stat”.
Această mărturisire făcută de un membru activ al sinodului, m-a liniştit atît pe mine cît şi soborul şi ne-am încredinţat că nesatisfăcând o decizie dată de: “interese superioare bisericeşti ” şi străine de toate acestea, nu călcăm nici votul sfintei ascultări şi nu înfruntam nici pe Patriarh.
Este de prisos să mai relatez aici amănuntele mai puţin onorabile pentru atitudinea P.S.Valerian, care împreună cu delegata I.P.S.V-stre, maica stareţă Constantinescu de la Agapia, s-au erijat în oameni cu puteri în stat, îngrozindu-ne cu consecinţe alarmante. P.S.Sa, văzînd stăruinţa mea şi a soborului de a nu ceda patimei şi intereselor meschine, potrivnice Bisericii, a început să schimbe binecuvântările arhiereşti în afurisiri, blesteme şi legări de la slujbă. Dar toate acestea nu-şi găseau validitatea, fiind date în Eparhia Buzăului şi nu a Oradiei, unde îşi are P.S.Sa Eparhia.
A doua zi, a venit la noi şi a încercat să constrângă soborul să mă dea, dar a plecat tot în deşert, după ce mai înainte în Sfântul Altar, la metania făcută pentru blagoslovenie, mi-a întors spatele, făcându-mă “păgân şi vameş”. A treia zi, a trimis un preot-agent de la Galaţi, ca sa mă ia, dar tot în zadar. Este detestabilă această metodă de hingher şi a lăsat impresii revoltătoare în sobor şi în poporul care era de faţă.
Cred că e de prisos să mai descriu toate amănuntele umbroase şi meschine, în legătură cu numita “Decizie “, ci în concluzie, vom spune că acele “interese superioare bisericeşti”, au fost tocmai interese inferioare şi străine de Biserică. încredinţându-ne de acest adevăr, am hotărât cu soborul, să nu mă conformez Deciziei, nici să mă prezint la acest simulacru de judecată, a cărei temeiuri se izbesc de nulitate, prin însăşi originea Deciziei.
2. Ceea ce face judecata mea fără rost şi-i dă caracterul de teatru, este următorul fapt, foarte dureros şi alarmant, în jurul căruia se învârte tot rostul acestei întâmpinări: discreditarea pe ţară a Mănăstirii noastre, prin Hotărârea Sinodului permanent, în urma căreia s-au dat circularele în ţară, în toată Biserica să se ia măsuri de “extremă urgenţă”, pentru ca lumea să fie oprită de a mai veni în Mănăstira Maicii Domnului de la Vladimireşti.
Concomitent cu aceasta, s-a mai emis un ordin de la Patriarhie cu nr. 8033/1954 prin care să se facă investigaţii şi să se noteze în tablouri nominale, mai ales în mănăstiri, toţi oamenii şi admiratorii Mănăstrii Vladimireşti.
Dacă la data eliberării acestor ordine aţi avut conştiinţa că aţi dat o hotărâre legală, izbind public smeritul mădular al Bisericii noastre (Mănăstirea Maicii Domnului), de trupul mistic al Bisericii, căci oficial aşa a apărut, prin sigiliul Sf. Sinod, atunci de ce a mai fost chemată, în octombrie 1954, Maica Stareţă Veronica la Buzău, pentru judecată şi pe mine de ce mă mai urmăriţi prin citaţii, de vreme ce noi nu mai suntem vieţuitorii Mănăstirii Maicii Domnului de la Vladimireşti, pe care aţi declarat-o oarecum ciumată, rătăcită şi periculoasă pentru rostul Bisericii?
Iată că şi din acest punct de vedere, citaţia este neavenită.
Faptul acesta, foarte dureros, de a decide emiterea acestor ordine sinodale, ne-a zdruncinat inima, că ne-am văzut Mănăstirea situată în umbra canonicităţii. Drept aceea, vă întrebăm:
în numele cărei legi din Biserică şi în baza cărei Hotărâri sinodale ne-aţi înlăturat de la Trupul mistic al Bisericii şi ne-aţi făcut indirect leproşii ortodoxiei noastre?
în care şedinţă plenară a vreunui Sfânt Sinod s-a discutat şi s-a hotărât pe bază de documente şi anchete că Mănăstirea noastră a ieşit din ortodoxie?
Vrem date precise şi număr, fiindcă noi ştim că niciodată nu am fost anchetaţi, judecaţi sau condamnaţi prentru vreo abatere de la ortodoxie sau de la rânduiala Bisericii. Poate veţi spune că nu ne-aţi lepădat din sânul Bisericii în mod canonic şi legal, ci numai lumea aţi oprit-o să nu mai vină la noi. Oare aceasta nu este acelaşi lucru?
Noi ştim şi posedăm circularele I.P.S. şi P.S. V-stre, prin care în urma Ordinului Sinodului permanent din 3 septembrie a.c. v-aţi intrecut aproape toţi ierarhii în a defăima Mănăstirea Maicii Domnului de la Vladimireşti. ONOARE EXCEPŢIILOR!
Acest lucru a făcut mare sminteală, a bucurat mult pe satana şi pe ucenicii lui, căci semnăturile sinodalilor au reuşit să deruteze evlavia către Lucrarea Dumnezeiască de la Vladimireşti şi a multor clerici nedocumentaţi şi a foarte multor credincioşi care în urma circularelor au fost catehizaţi direct împotriva Mănăstirii Maicii Domnului de aici. Ştim că I.P.S. V-stră încă mai demult, în reviste oficiale pe care le patronaţi, aţi încuviinţat şi aţi îndemnat chiar să se scrie articole împotriva Mănăstirii Maicii Domnului, pregătind astfel opinia publică şi discreditarea canonică pe care aţi făcut-o prin Hotărârea Sinodului permanent din 3 septembrie 1954. Acelaşi lucru de compromitere a dumnezeieştii lucrări de aici aţi întreprins şi în cercurile monahale, vorbind personal împotrivă, apoi trimiţând şi în mănăstiri diferiţi părinţi şi fraţi ca: Părintele Cleopa Ilie, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, Iustinian Florea, etc. care prin predici, la spovedanii şi prin scrisori deschise, au calomniat şi au defăimat Mănăstirea noastră. I.P.S. V-stră personal aţi vorbit public împotriva Mănăstirii în repetate rînduri şi chiar cu ocazia venirii I.P.S. Patriarh Chirii al Bulgariei, în loc să-1 aduceţi să se închine şi să slujeasca pe locul sfintelor descoperiri, aţi căutat să ne puneţi în umbră, prihănind Locaşul Maicii Sfinte pe motivul că:
“maicile se împărtăşesc zilnic şi preoţii iartă toate păcatele, socotindu-se sfinţi”.
Desigur, în acţiunea de discreditare aţi fost secondat şi de alţi ierarhi. Astfel, I.P.S.Sebastian a pedepsit pe unii călugări şi preoţi pentru venirea la Vladimireşti. Aceasta chiar în prezenţa maicilor noastre. Nu s-a sfiit I.P.S. Sa să prihănească maicile noastre pentru: “prea deasa închinare la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva.”
La masa jubiliară de 70 ani a I.P.S. Sale, ştim că s-a consumat în sobor o serie întreagă de calomnii la adresa Mănăstirii noastre. Unele din ele, ruşine este a le grăi!
P. S. Teofil de asemenea a pedepsit la Mănăstirea Bogdana, o mulţime de “adepţi ” ai Vladimireştilor care au refuzat să semneze împotriva Mănăstirii Vladimireşti care i-a născut duhovniceşte. Dacă P.S.Sa care a fost la Mănăstirea noastră de 3 ori, s-a rugat mai mult timp pe locul Sfintelor Vedenii, a slujit Liturghia arhierească şi a scris următoarele în cartea de aur: “La VLADIMIREŞTI degetul providenţei se vădeşte mai izbitor ca aiurea” (27 martie 1950) a putut în circulară să depăşească pe ceilalţi ierarhi în defăimarea acestui “Deget al providenţei”, aşa mărturisim aici, că ne temem că şi trecerea P.S. Sale la ortodoxie este numai pretinsă …. Ne va zice poate: “De internis non indicator proeter!”
P. S. nostru Antim, credem că i-au scăpat numai foarte puţine prilejuri de a discredita public Lucrarea Dumnezeiască de la Vladimireşti, mărginindu-se a lăuda gospodăria şi administraţia.
P. S. Iosif a prihănit public Vedeniile şi fecioria maicilor noastre, prin calomnii, care ruşine este a Ie şi grăi. Aceasta a făcut-o într-un cerc de profesori şi elevi la Şcoala de cântăreţi de la Curtea de Argeş. Printre altele, P.S. Sa sfătuia pe părinţii profesori ca să se străduiască prin articole documentate şi conferinţe, să distrugă cât mai curând ” curentul de prefăcătorie de la Vladimireşti “lăudîndu-se că P.S. Sa s-a ostenit şi a dus muncă de lămurire împotriva Vedeniilor. Zicem şi noi cu Domnul: “Vrednic este lucrătorul de plata sa!”
P. S. Firmilian nu ştim cum a alcătuit circulara contra Vladimireştilor, dar ne-am mirat că a putut semna Ordinul Sinodului permanent, de vreme ce cu prilejul vizitei făcute la noi (9 septembrie 1950) a scris în cartea de aur: “Binecuvântăm truda Maicii Veronica la Mănăstirea Vladimireşti – Tecuci şi vedem în experienţa de aici una din metodele de înviorare a monahismului din Biserica Ortodoxă Română.”
Ne doare mult inconsecvenţa! Ieri Vladimireştii metodă de înviorare, azi Vladimireştii metodă de…. desfiinţare. Lumea, în urma circularelor, nu mai ştie pentru care să opteze.
P. S. Andrei a afirmat că pelerinajele de la Vladimireşti constituie o calomnie pentru Biserică în vremurile actuale. Dar îl întrebăm: oare pelerinajele întreprinse de P.S. Sa ca episcop în Ardeal sau vicar la Oradea, în alte vremi, nu erau o calomnie pentru Biserică? Există vremi şi vremuri în evlavia străbună către Sfintele lăcaşuri? Dacă există, atunci P.S. Sa a prihănit vremurile actuale sau vom zice: “La aşa vremi, aşa arhierei!”
Iată câte ieşiri şi compromisuri de conştiinţă a stârnit campania sinodalilor împotriva Vladimireştilor!
3. Ştim precis, că toate hotărârile luate asupra Aşezământului Maicii Domnului de aici, le-aţi făcut din ordinul unor atei apostaţi sau renegaţi, din Minister sau Partide prin Ministerul Cultelor şi aceştia prin împuterniciţi, îşi transmit puterea în Biserică. Aceşti împuterniciţi, care au împînzit ca o reţea ţara, în realitate nu sunt decît numai nişte intruşi neaveniţi în Biserică, agenţi suspectori, meniţi să distrugă credinţa în popor.
Printr-un asemenea împuternicit (Bâzu Badiu) am aflat noi că Guvernul şi Partidul nu vede cu ochi buni afluienţa prea mare de lume la Vladimireşti, căci spunea dânsul, după Hramul trecut: “S-a alarmat partidul că scârţâie roţile trenului de lumea care vine la Vladimireşti, din toată Ţara, şi că s-a aflat pînă la Moscova, că la o Mănăstire din Moldova (România) s-au adunat la hram peste 30.000 de oameni”. Cu acest prilej, tot el ne-a mărturisit intenţia partidului de a interveni prin Minister, la Patriarhie, ca să se interzică imediat cu pelerinajele de la Vladimireşti.
Ca nişte arhierei ai lui Dumnezeu şi păstori ai turmelor Sale, trebuia să vă bucure afluienţa lumii (a oilor cuvântătoare) la Mănăstirea Maicii Sale şi nicidecum să vă însuşiţi judecata unor împuterniciţi care vă întreabă: “De ce atâta lume la Vladimireşti? De ce numai la Vladimireşti? Slujba de acolo e mai bună şi mai sfântă ca în altă parte?”
P. S. Chesarie de la Galaţi a dat răspunsul, prin care dealtfel şi-a anulat propria circulară. Iată ce scrie P.S. Sa; “Din ştirile sosite la centrul eparhial, se constată că, cucernicii preoţi nu ţin legătura permanentă cu credincioşii şi nu-i îndrumează să frecventeze în zile de duminici şi sărbători bisericile din parohiile respective, ci pornesc în pelerinaje la Mănăstirea Tudor Vladimirescu, ca şi când Dumnezeu nu ar fi Unul şi Acelaşi, ca şi când slujbele de la Mănăstirea Tudor Vladimirescu ar fi altele decît cele ce se săvîrşesc la toate bisericile ortodoxe”.
Nu numai atît: “Sunt credincioşi care din lipsă de îndrumare din partea preoţilor, părăsesc parohiile în zilele de lucru, mergând la Mănăstirea Tudor Vladimirescu. Mai dureros este faptul că preoţimea noastră, ce are o temeinică pregătire teologică, nu caută să lămurească pe credincioşi pe bază dogmatica şi canonică, că puterea harului pe care ei îl administrează prin Sfintele Taine este aceiaşi în toate bisericile ortodoxe, ca şi la Mănăstirea Tudor Vladimirescu” (Extras din Ordinul cu numărul 6328-1954)
Aşa am socotit şi credem şi noi cu sfinţenie până la moarte, că Mănăstirea Tudor Vladimirescu nu este decât un smerit mădular al Bisericii Ortodoxe, cu acelaşi har comun tuturor bisericilor, chiar dacă prisoseşte în harisme rânduite de Pronie prin voia nepătrunsă a lui Dumnezeu.
Dacă P.S.Chesarie – glasul Sfântului Sinod, mărturiseşte acelaşi lucru în cele de mai sus, atunci de ce să mai lămurească preoţii să nu mai vină la Vladimireşti, când şi aici toate sunt la fel? Poporul înţelept, a făcut îndată remarca: “Cei ce azi ne opresc de la Mănăstirea Vladimireşti, mâine ne vor opri şi de la bisericile noastre din sat!
Adevărul este că la Vladimireşti nu se adună lumea cu arcanul, ci vin din îndemn propriu, pentru folosul duhovnicesc. Afluienţa lumii e motivată de afluienţa Arhiereului lui Dumnezeu. îi aduce Dumnezeu pe oameni, pentru că El a făgăduit în Vedenia din 9 septembrie 1938: “AICISE VOR VINDECA SUFLETELE!”
Timp de 18 ani, lumea s-a folosit real de darul acestui Sfânt Locaş. Mii de suflete s-au întărit în credinţă, au scăpat de patimi grele, s-au izbăvit de pagube, de scârbe şi de grele necazuri. Multe familii necăjite sau învrăjbite şi-au dobândit liniştea sufletească. Nenumăraţi bolnavi de diferite boli s-au vindecat cu desăvîrşire. Şi ce-i mai scump ca toate la Vladimireşti, este că: mii şi mii de suflete au înviat din moartea păcatelor, prin taina Sfintei Mărturisiri şi s-au unit cu Hristos prin taina Sfintei împărtăşanii.
Toţi cei care pizmuiesc “afluienţa lumii” şi pelerinajele de la Mănăstirea noastră, precum face P.S. Andrei Magheru şi indirect toţi semnatarii circularelor, ar trebui să vadă şi să înţeleagă că AICI NU OMUL, CI DOMNUL ESTE CEL CE LUCREAZĂ CU ATÂTA PUTERE şi EFICACITATE!
Ar fi trebuit să cunoaşteţi toţi membrii Sfântului Sinod, că în momentul când aţi dat circularele, aţi vrut să opriţi O LUCRARE A LUI DUMNEZEU, deschisă spre mântuirea credincioşilor. Nu v-aţi rememorat în această privinţă cuvântul Judecaţii Domnului, care eventual vi s-ar potrivi şi v-ar putea ajunge la un moment dat şi care zice aşa: “Vai vouă că închideţi împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23-13).
Rodnica dezvoltare a Aşezamîntului de aici, trebuie să vă dea încredinţarea că nu este o lucrare omenească, ci operă Dumnezeiască prin MAICA VERONICA, că Vladimireştiul a fost întotdeauna criticat. Unii au făcut aceasta din neştiinţă şi neîndrumare, alţii din răutate şi pizmă, alţii din ură şi vrăjmăşie deschisă, alţii din laşitate şi meschine interese materiale şi alţii din dorinţa de a se face apărătorii şi salvatorii ortodoxiei pe care o socoteau primejduită, erijindu-se în cenzori ai fenomenului supranatural. Cenzori şi critici au fost întotdeauna, dar toate acestecritici nu au putut face sminteală în Biserică, de proporţiile pe care le-au făcut circularele I.P.S. şi P.S. Voastre. Nu v-aţi gândit că dacă Aşezământul de aici ar fi fost întemeiat pe minciuni şi amăgiri de sine, pe înşelăciune, pe legendă sau pe ispita diavolului, cum s-au ispitit unii să afirme în reviste şi circulare, atunci desigur că nu ar fi durat 18 ani şi nu s-ar fi putut dezvolta mai departe, cum vedem că s-a dezvoltat de fapt.
în această ordine de idei este bine şi necesar să vă aduceţi aminte şi să meditaţi asupra cuvintelor celebre ale vestitului Gămăliei, adresate Sinedriului din Ierusalim şi care îşi găsesc o minunată aplicare în cadrul Mănăstirii noastre: “Şi acum zic vouă, feriţi-vă de oamenii aceştia şi-i lăsaţi pe ei, căci de va fi de la oameni sfatul acesta sau lucrul acesta, se va risipi, iar de este de la Dumnezeu nu veţi putea să-1 risipiţi, ca nu cumva şi luptători de Dumnezeu să vă faceţi” (Fapte V 38-40).
Oare nu cumva v-aţi făcut şi I.P.S.V şi P.S.V luptători de Dumnezeu, prin circularele date împotriva Aşezământului Dumnezeiesc de la Vladimireşti, ridicat prin poruncă Divină, în cinstea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu? Pentru toate ordinele, circularele şi defăimările verbale şi scrise îndreptate împotriva acestui Sfânt şi Sfinţitor Locaş al Maicii Domnului, noi vă înfruntam şi vă prihănim şi ne lepădăm de faptele aceastea ale P.S.V., preţuindu-vă cu sfinţenie harul ce-1 purtaţi.
Să nu vă mire această îndreptăţită revoltă, dar o facem de dragul Maicii Domnului, pe care prin acestea aţi hulit-o şi aţi închis multor suflete uşa de intrare la minunata Ei Lucrare de aici. Dacă I.P.S.V şi P.S.V. nu credeţi în ea sau vă este frică să mărturisiţi deschis că credeţi, de ce opriţi pe alţii de a crede şi de a veni la ea? De ce aţi căutat să opriţi izvorul Maicii Domnului care a fost hotărât de însuşi Mântuitorul, pentru pocăinţă, pentru vindecarea şi mântuirea sufletească a neamului nostru românesc? Sau aţi vrut să ştergeţi şi Vladimireştiul ca şi Maglavitul, numai să puteţi fi pe placul vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi a ucenicilor lui Antihrist?
Oare dacă înşivă vă complăceţi în consensul fricii de a-L mărturisi pe Hristos şi minunile Lui în orice împrejurări şi dacă în bună parte imprimaţi această notă de frică Sfântului consens “bisericesc”, aţi dorit ca şi Vladimireştiul să capituleze şi să devină numitor comun?
Cred că aceasta v-a fost intenţia, că P.S. Teofil nu s-a sfiit să ne scrie că I.P.S.Patriarh fiind un “artist al bisericii şi avînd în faţă tabloul culorilor componente, a găsit Vladimireştii în culori prea vii şi s-a hotărât să-1 estompeze, a nu ieşi din comun” Dar zadarnic încercaţi aceasta, că cetatea Vladimireştiului a fost ridicată pe muntele ortodoxiei noastre – nu de oameni, ci de Dumnezeu, iar culoarea aprinsă a vieţii duhovniceşti de aici i-a dat-o Maica Domnului, Ocrotitoarea acestei Cetăţi şi i-o păstrează focul Dumnezeirii lui Hristos, luat zilnic de toţi şi de toate, din Sfântul Potir. ACEASTA NU SE POATE ESTOMPA!
Oare nu v-aţi gândit că floarea Mănăstirii Vladimireşti este una din florile răsădite de Dumnezeu în grădina marii ortodoxii? Şi această floare chiar dacă este mai aprinsă, nu iese din ansamblul grădinii, ci dimpotrivă prin rostul ei divers în manifestare, dar unic în Har, se preamăreşte Dumnezeu pe care L-am învăţat a fi unitate în diversitate.
Cunosc încă de la cursurile de îndrumare misionară, această dorinţă de “estompare” şi aducere la numitor comun, că P.S. Teoctist pe atunci rector (1952) m-a oprit să mă împărtăşesc des şi să nu-mi fac pravila călugărească între preoţii de mir, de dragul de a nu ieşi din “sobornicitate şi ortodoxie”. Bine că unii din preoţi m-au prevenit încă din primele zile, să am grijă că sunt dus la cursuri pentru desduhovnicire şi interese de numitor comun. La sfirşitul cursurilor, m-am convins că aceste cursuri aduc pe preoţi la numitor comun, îi actualizează vrând nevrând pe toţi şi îi scaldă în consensul slujirii la doi domni şi încă mai mult Cezarului decât lui Dumnezeu. Mie mi-a prins mai bine, că înainte eram naiv şi credeam că aceste cursuri uniformizează cursul, dar nu că au darul de a “estompa” viaţa duhovnicească acolo unde ea se aprinde pentru Hristos şi Maica Lui. Veţi zice poate că suntem mândri. Una e mândria drăcească şi alta e mărturisirea conştientă în faţa oricui.
Noi vă înfruntăm şi vă prihănim, nu atît pentru că nu credeţi şi nu propovăduiţi Minunile lui Dumnezeu de aici, ci pentru sminteala şi prihănirea lor în faţa credincioşilor, care le cred cu sfinţenie. Aveţi haine, insigne şi dar de păstori ai bisericii şi propovăduitori ai minunilor lui Hristos; iată că în faţa lumii, oficial, le defăimaţi.
Nu vă fie cu supărare, dar vă întrebăm: care sinodali au fost după Dumnezeu şi au hotărât după Duhul Sfânt? Cei din 1938, care s-au supus poruncii Dumnezeieşti primite de Maica Veronica de a zidi aici Mănăstirea Maicii Sale, conform Vedeniei din 5 august 1938 sau sinodalii actuali, care au hotărât oarecum desfiinţarea Mănăstirii?
Am zis sinodali, că pot greşi şi se vede limpede că actualii greşesc în hotărâri, dar Sfântul Sinod nu poate greşi şi iată a prelungit revărsarea şi lucrativitatea harului Duhului Sfânt şi peste actualele hotărâri şi decizii. Duhul Sfânt operează şi acum aici, mântuirea sufletelor nestingherit, iar poporul care are antene mai curate pentru primirea autenticităţii, vine mai sporit în urma circularelor date. Creştinul evlavios, cu cât este oprit de la Dumnezeu, cu atât îl caută mai mult. Acest adevăr îl verificăm în urma opreliştilor proiectate de I.P.S. şi P.S.V. căci desfiinţaţi Vladimireştiul şi desfiinţîndu-1, loviţi în Dumnezeu.
Noi vă prihănim în numele lui Dumnezeu şi al poporului drept credincios, pentru că prin faptele şi dispoziţiile I.P.S. v-aţi făcut unelte vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Ei se folosesc de dumneavoastră pentru distrugerea credinţei în popor şi dărâmarea Bisericii din inima poporului nostru şi pentru că suntem mădulare ale Bisericii, nu putem să tăcem; ci mărturisim deschis şi înfruntăm pe toţi, chiar şi pe I.P.S. şi P.S.V când vedem că părăsiţi conştiinţa de păstor, care ar trebui să privegheze neadormit pentru turmă, să o apere în faţa oricui şi la nevoie să-şi dea sufletul pentru oi, căci aşa ne învaţă Marele Păstor Hristos.
Oare cum să nu vă prihănesc, când prin hotărârile luate asupra Mănăstirii noastre, dovediţi cu prisosinţă că v-aţi făcut nu unealta lui Dumnezeu, care a poruncit să susţină acest Aşezământ, ci unealta vrăjmaşilor Lui de la Minister sau aiurea? Ştim că ei v-au cerut să daţi acele ordine potrivnice lui Dumnezeu, dar nu trebuia să-i ascultaţi. Veţi zice poate că a trebuit să daţi Cezarului ce-i al Cezarului. Nimic de zis, dar I.P.S. şi P.S.V aţi depăşit acest citat, căci aţi dat şi cele ale lui Dumnezeu tot Cezarului. Singuri aţi mărturisit aceasta în mai multe rânduri, afirmând prin dare din umeri: “Ce să fac dacă ăştia-mi cer?!”
Această aservire vinovată, reiese din afirmaţia P.S. Valerian, care repet, spunea că decizia Patriarhului a fost emisă din raţiune de stat. Mai limpede a mărturisit acest fapt P.S. Antim în faţa delegaţiei de călugări de la Sihastru, care veniseră în urma iertării totale, să rezolve cu un inspector de la minister care le cerea părăsirea Mănăstirii. P.S. Sa, deşi în prealabil a garantat rămânerea în Sihastru, în faţa inspectorului a retractat totul şi s-a eschivat de a mai interveni pentru salvarea lor. Atunci părinţii de la Sihastru, nedumeriţi, au întrebat: “P.S.Stăpâne, dacă P.S.V. nu aveţi putere în faţa unui inspector, atunci spuneţi-ne, să ştim, cine conduce Biserica?” Iar P.S.Sa a răspuns încet: “Statul, dar tăceţi!”
Iată durerea mare şi alarmarea noastră pentru care strigăm prin această întâmpinare, nu numai în numele Mănăstirii noastre, ci în numele întregii Biserici şi a întregului popor drept credincios, din care ne tragem şi în care ne avem împrăştiaţi fraţii, părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Deşi suntem numai mădulare, alcătuim un corp cu Biserica – Trupul mistic al Lui Hristos – şi nu putem sta nepăsători, fiindcă membrele superioare capului văzut, adică membrii Sfântului Sinod, nu slujesc numai Capului – Hristos Domnul, ci la doi domni.
De ce această duplicitate? De ce această aservire prin care aţi târât întreaga Biserică într-o atitudine de compromis, dându-i caracterul de “CĂLDICEA” înaintea Domnului?
Veţi încerca poate să ziceţi că aţi căutat să vâsliţi cu vetreala prudenţei uzând de zicala “până treci puntea, mai dai mâna şi cu necuratul!” Aceasta nu merge în ale credinţei, ci mai bine să dăm mâna cu moartea pentru Hristos, care în această privinţă, spune Domnul că: n-a venit să aducă pace, ci sabie pe pamînt, adică întru mărturisirea Lui, să despartă pe părinţi de copii, cum e cazul nostru cu I.P.S.V. Prudenţa în aceste situaţii, duplicitatea, este egală cu frica şi frica este păcat, ea năimeşte pe păstori şi-i face să fugă cu conştiinţa dintre oi. Pactul cu lupii, aduce risipirea oilor!
Sau poate cum ne-aţi afirmat în repetate rânduri, nu vreţi să cedaţi scaunul, “ca să nu-1 ia unul ca Valerian Zaharia sau altul, căci atunci Biserica s-ar duce de râpă!” Nu vă temeţi de aceasta, căci Biserica este a lui Hristos şi “nici porţile iadului nu o vor birui”.
Ar avea Dumnezeu grijă şi decât această stare de CĂLDICEL, e preferabilă cea RECE, că deabia se simte mai repede tăişul săbiei celor fierbinţi întru Hristos. Atunci, nu cuvântul, ci sângele jertfei va preface toată Biserica în FIERBINTE. Doar ştiţi că Biserica a triumfat înaintea Domnului şi a fost fierbinte când s-a luptat cu recele!
Astfel şi acum, decât să dea Biserica sinodali, preoţi şi credincioşi aserviţi împuterniciţilor, inspectorilor, demnitarilor atei şi altor vrăjmaşi ai lui Dumnezeu din stat, mai bine lăsaţi să dea mucenici! Biserica şi Liturghia se înalţă pe oase de mucenici, nu pe conştiinţe de creştini compromişi. Mai bine cereţi separarea Bisericii de Stat, decît acest compromis! Aruncaţi-le argintii, ca nu cumva iubirea lor să vă aducă pierzarea sufletului I.P.S.V. şi a turmei încredinţate.”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga” şi I.P.S. şi P.S.Voastre de la Dumnezeu, prin poporul care-şi iubeşte şi îngrijeşte pe păstor, când vede că are grijă numai de mântuirea sufletului, nu şi de înrobirea lui.
Altfel, cum o duceţi acum, încetul cu încetul Vă lepădaţi de împărăţia lui Dumnezeu şi rămâneţi slujitori ai Lui numai cu formele cele din afară, precum prevesteşte Mântuitorul în Vedenia Maicii Veronica de la 1 sept. 1948, spunîndu-i: “Biserica şi monahismul vor avea de suferit şi mulţi se vor lepăda, nu de cele trupeşti ci de împărăţia Mea!”
Poate nu le credeţi, dar noi vi le scriem din inimă curată, iar Ştiutorul inimilor va vădi la Arătare, intenţiile tuturor. Noi vă îndemnăm la mărturisire !
Ieşiţi şi scoateţi Biserica din “CĂLDICEL”! Au dreptul şi copiii să sfătuiască pe părinţi întru ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu. Treziţi-vă, nu mai dormiţi, că lupii intră în turmă !….
De ce aţi dat frânele din mână şi aţi încredinţat duhul cîrjei, duhului întunericului acestui veac frivol şi fără Dumnezeu?
De ce vă lipsiţi de atitudinea demnă de a mărturisi pe Hristos în faţa oricui?
în loc să vă puneţi sufletul pentru oi, de ce I.P.S.Voastre faceţi dimpotrivă şi pe cei care caută cât de cât să-L mărturisească pe Hristos şi vor să trăiască o viaţă mai după Dumnezeu, îi caterisiţi şi îi excludeţi?
Cum putem noi să tăcem când e vorba de Biserică – Mama noastră – pe care după ce singuri v-aţi vândut conştiinţa, încercaţi să o scoateţi şi pe ea la mezat? Şi iată cum:
Mănăstirea Sihastru, unde vieţuitorii doreau să ducă o viaţă mai aproape de Dumnezeu şi să se împărtăşească mai des cu Hristos, căruia s-au predat cu exclusivitate, a fost transformată (pusă pe picior de desfiinţare) de I.P.S. şi P.S.V prin Sinod, motivându-se în referat de către P.S.nostru Antim, că: “vieţuitorii au un duh de viaţă mistică de la Vladimireşti” şi relatând ca o bravură, că a “capturat ” câteva sticluţe cu Hristos !
CE BRAVURĂ!!! Arhiereul Lui Hristos capturează pe Hristos şi-L închide în dosare, în loc să-L recomande împărtăşirii zilnice, prin Sfântul Potir, pentru a nu fi silit să se refugieze de frica arhiereilor, în sticluţele şi tubuşoarele celor care nu se pot lipsi de El!
Oare nu sunteţi de prihănit pentru asemenea faptă?! Pentru Hristos şi Biserica Sa vă înfruntăm şi vă prihănim pe I.P.S.V care le patronaţi pe toate acestea.
Vă întrebăm mai departe, cum aţi patronat pe P.S. Antim, care în urma unei judecaţi nedrepte a dat pe călugării de la Sihastru pe mâna procuraturii şi a Miliţiei, închizîndu-i pe o vreme preventiv, dar acum condamnându-i pe toţi la un an şi jumătate puşcărie?
Călugări închişi din ordinul Episcopului, pentru că nu au înţeles să renunţe la prea deasa împărtăşire cu Hristos şi să părăsească Mănăstirea de metanie în care şi-au închinat viaţa Domnului! Cât de straniu sună aceasta în conştiinţa tuturor!
Ce va răspunde P.S. Antim în faţa Nemitarnicului Judecător pentru această “dragoste de fii duhovniceşti?” Şi mai ales, ce răspuns va da P.S. Sa lui Hristos, pentru că în judecata deschisă de P.S.Sa, s-au defăimat Sfintele Taine, batjocorindu-se de către anchetatori? în faţa lumii care nu cunoaşte adevărul, aţi discreditat şi acest Aşezământ viu, l-aţi estompat, dar viaţa din el e mai aprinsă şi ŞTIUTORUL INIMILOR va vădi la Arătare.
Vă prihănim apoi pentru că aţi patronat caterisirea şi excluderea Părintelui Iustin şi a celor 4 monahi de la Sâmbata-Făgăraş, care s-au făcut vinovaţi pentru aprinderea de mărturisirea şi împărtăşirea cu Hristos a lor şi a poporului închinător.
Ce răspuns va da I.P.S. Nicolaie Bălan pentru că, tulburat de mărturisirea şi împărtăşirea prea deasă şi colectivă, a pus la dispoziţia Securităţii maşina I.P.S. Sale, ca să ridice cât mai repede din Mănăstire şi să închidă pe aceşti fii duhovniceşti ai I.P.S.Sale? Dacă motivul era mai mult duhovnicesc şi bisericesc de ce atunci a abuzat de dreptul de demnitar al stelei R.P.R.? Oare nu tot I.P.S.Sa a fost veşnicul propovăduitor al războiului sfânt şi aprigul slujitor al Crucii în campaniile din Transilvania? De ce se laudă cu steaua şi o foloseşte ca putere asupra fiilor? Care este puterea arhieriei sale în Biserică: Crucea lui Hristos sau steaua Republicii? Este bine să precizeze I.P.S.Sa, pentru a nu induce în eroare chiar şi starul care i-a conferit steaua cu drepturi în stat şi nicidecum în Biserica sau în monahism. Faptul acesta, pe latură bisericească denotă iarăşi că I.P.S.Bălan slujeşte la doi domni şi atunci să nu ne mire de ce călugării în cauză nu au ascultat de I.P.S.Sa, ci direct de Hristos!
4. Vă înfruntăm apoi în numele Bisericii şi pentru defăimarea şi discreditarea publică a Maicii noastre Stareţe, pe care atât I.P.S.Voastră cât şi alţi ierarhi sinodali (nomine odiosa) aţi calomniat-o în fel şi chip, uitînd că, credinţa noastră şi a miilor de credincioşi este că: MAICA VERONICA ESTE UN VAS ALES DE DUMNEZEU, care s-a învrednicit să vadă Faţa lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a altor Sfinţi, primind un mandat Divin, o sfinţire specială de la Dumnezeu, prin care a chemat şi a adus la sfinţire în sânul Bisericii noastre atâtea suflete.
De nu credeţi nepătrunsului elementului mistic din lucrarea Maicii Veronica, ar fi trebuit să credeţi faptelor. Căci simplu vorbind, de nu era de la Dumnezeu şi adevărată chemarea Maicii Veronica, nici I.P.S.Voastră nu aţi fi avut de ce veni de 5 ori la Vladimireşti şi să scrieţi în “CARTEA DE AUR “:
“în această Sfânta Mănăstire, condusă cu atâta destoinicie de Maica Stareţă Stavroforă VERONICA, nu sunt o podoaba numai zidurile, chiliile, biserica – ci toată viaţa duhovnicească a obştei celei vii este o podoabă a monahismului românesc. înfloreşte peste tot locul, o gospodărie deosebită, dar înfloreşte plină de viaţă duhovnicească, o obşte duhovnicească închinată Domnului Hristos, pe care noi o binecuvântăm, rugând pe Mântuitorul să reverse aici toate darurile Sale cele bogate, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni” (5 martie 1950).
Oare când aţi semnat Ordinul Sinodal de izolare a Mănăstirii Vladimireşti, nu v-a şoptit la urechea dreaptă Duhul Sfânt: “Ai grijă că te contrazici, că altfel scrii în Cartea de Aur a Mănăstirii?!” Poate curentul politic v-a înfundat-o pe cea dreaptă şi aţi auzit mai bine cu stânga. Iertaţi-mi sinceritatea, dar I.P.S.V. ne-aţi vorbit în gura mare la toată lumea, noi vă şoptim în scris numai I.P.S.V.
Pentru noi, MAICA VERONICA ESTE O MAMĂ DUHOVNICEASCĂ, fiindcă prin rostul chemării Sfinţiei Sale neam apropiat de Dumnezeu, ne-am aprins evlavia către Maica Domnului, unii s-au rupt de lume, alţii s-au lăsat de patimi, o mulţime de cămine şi-au căpătat liniştea prin rostul Mănăstirii întemeiate de Maica Veronica şi nu numai unul sau doi, ci zeci, sute, mii – în felul şi rostul lor şi-au înnoit sufletul. De aceea poporul o numeşte NAŞA RENAŞTERII ÎN DUH A NEAMULUI ROMÂNESC!
Chiar I.P.S.Voastră, era un timp când prezentaţi Mănăstirea Maicii Domnului drept “Bilet de vizită ” şi “Floare de butonieră ” a I.P.S.Voastre. O lăudaţi şi o dădeaţi de model peste tot. Mai mult, însăşi I.P.S.V. aţi hirotonit-o Stavroforă în faţa Altarului de la Vladimireşti, recunoscându-i astfel anumite merite în Biserica noastră!
Atunci, de ce acum Maica Veronica a ajuns în gura I.P.S.V, o “femeie”, un “idol”, o “proastă” şi-o “semidoctă”? I-aţi spus părintelui Iustin de la Sîmbata, că de ce este prost şi el şi Ioan de se iau după o “femeie care nu are nici măcar seminarul”, dar teologia, ironizindu-ne pe noi ca preoţi şi că ascultând-o, voi ajunge Patriarh, iar dânsul Mitropolit la Sibiu.
Da! Ne luăm după sfatul Maicii Veronica, pentru că Sfinţia Sa a ascultat mai mult de Dumnezeu decît de oameni, nu cum faceţi I.P.S.Voastră, ascultând mai mult de oameni, precum se vede. Cât despre aluzia că vrem să vă luăm locurile, vă rugăm să fiţi încredinţaţi că asemenea gânduri sunt străine de noi şi oare de ce să vă temeţi de doi ieromonahi, unul caterisit şi altul candidat la caterisire?
I.P.S. Antim a reproşat celor de la Sihastru, că ascultă de o “femeie de la Vladimireşti, care zice că a vorbit cu Dumnezeu şi cu Maica Domnului”. De ce această baţjocoră din gura unui ierarh, la adresa unui Vas ales al lui Dumnezeu, care s-a verificat prin fapte, reîmbisericind mii de suflete şi creând un eveniment unic în ortodoxia noastră? Zic “unic”, pentru că prin practicile duhovniceşti preconizate de Maica Veronica din vădită inspiraţie Divină, a pus creştinătatea noastră pe făgaşul celor mai autentice trăiri duhovniceşti, învăţând lumea să trăiască mai mult cu Dumnezeu şi Tainele Lui, decât să vorbească numai de El, ca sectarii. Şi oare acesta este un rău pentru Biserica noastră, în sânul căreia şi-a ascuns şi dospit aluatul trimis de la Dumnezeu?
De ce loviţi într-însa? De ce-o mai ironizaţi că s-a făcut “idol”? Nu s-a făcut, ci dimpotrivă: a întors mii de oameni de la slujirea idolilor păcatelor!
I.P.S.V şi P.S.V. prin ordinele date, o stigmatizaţi ca pe un “spin” al bisericii, câtă vreme Sfinţia ei este o FLOARE ALEASĂ A ORTODOXIEI NOASTRE şi un crin care a sădit pesre 300 de crini – fecioare – în Grădina Maicii Domnului de la Vladimireşti!
Veţi zice poate că sunt împătimit, cum nu v-aţi sfiit să afirmaţi public, dar să vadă Dumnezeu conştiinţa fiecăruia! Eu v-am spus încă de la Agapia, că o cinstesc ca pe o Sfântă vie şi o însoţesc ca pe nişte Moaşte sfinţite prin părtăşia sfinţeniei teologice şi mai presus de fire, cu care s-a învrednicit. Judecaţi şi ziceţi ce vreţi, eu rămân în credinţa că este PROOROCUL ROMÂNIEI, dăruit de Domnul zilelor noastre şi chiar prin absurd vorbind că n-ar fi aşa, Domnul nu mă va prihăni că primesc pe un prooroc în nume de prooroc.
Chiar şi fecioria de la Vladimireşti v-a scandalizat pe mulţi de aţi batjocorit-o, aţi ironizat-o şi condamnat-o în reviste. De ce oare, în loc să vă bucuraţi de crini, daţi cu pietre în ei şi voiţi să-i smulgeţi? De ce vă tulbură faptul că Dumnezeu a poruncit Maicii Veronica să ridice la Vladimireşti o cetate a fecioriei, în mijlocul acestui veac cu duh frivol şi necredincios? Ar trebui să vă bucure faptul că Domnul a voit ca în acest locaş sfinţit de descoperirile Sale, să se adune şi să se mântuiască sub Omoforul ocrotitor al Maicii Sale, fecioarele neamului nostru binecredincios şi evlavios. Prin acest dar cu totul special, oare I.P.S. şi P.S.V nu credeţi că Domnul a voit să binecuvânteze evlavioasa noastră Moldovă şi întreaga noastră Ţară Românească? De ce v-aţi repezit cu o judecată pripită, încuviinţând pe ispitiţii strigători: “Au nu toate femeile sunt chemate la mântuire, de ce numai fecioarele sunt primite la Vladimireşti?” Trebuia singur să le răspundeţi: “Toate femeile se pot mântui, iar pentru cele ce vor să se mântuiască, stau larg deschise porţile tuturor celorlalte Mănăstiri, căci la Vladimireşti, Dumnezeu a hotărât să vieţuiască numai fecioarele”(conform Vedeniei din 21 august 1938).
Ne miră faptul că P.S. Antim Nica nu v-a oprit să încuviinţaţi articole împotriva fecioriei de la Vladimireşti, când singur a putut cunoaşte că nu Maica Veronica sau maicile au orgoliul de a primi numai fecioare, ci Maica Domnului nu le primeşte pe celelalte. P.S. Sa pe vremea când era Episcop locotenent la Galaţi, a vrut să ispitească acest “orgoliu” şi a închinoviat cu ordin, o maică ce a fost căsătorită. Maica Veronica a primit-o şi s-a supus ordinului ierarhului, i-a dat şi chilie, dar Maica Domnului a reţinut-o bolnavă la pat, până şi-a mărturisit singură că a voit să ispitească taina fecioriei de la Vladimireşti şi a treia zi, ieşind din Mănăstire n-a mai avut nici o durere. Oare e un orgoliu – respectarea poruncii Domnului, de a vieţui numai fecioare?
Iată că avem toate motivele să vă înfruntăm pentru defăimarea Maicii Veronica, fiind fiii duhovniceşti ai Sfinţiei Sale. Sfântul Apostol Pavel spune: “Mulţi părinţi şi învăţători aveţi, dar întru Hristos, Eu v-am născut”. Tot astfel spune Maica Veronica, care a umplut Mănăstirile şi Bisericile în toată ţara cu asemenea fii şi fiice. Dacă este aşa,, cred că nu veţi tăgădui, atunci, de ce o loviţi?
Vă prihănim apoi pentru defăimarea acestui Loc Sfânt şi Sfinţitor şi a Vedeniilor Dumnezeieşti avute de Maica Veronica; pe toate acestea le-aţi discreditat în revistele bisericii sau citând atacarea lor în articole, conferinţe şi predici. De ce vă tulburaţi pentru că se zice că la Vladimireşti este loc Sfânt şi Sfinţitor? Noi credem că 1-a sfinţit însuşi Dumnezeu prin Vedeniile repetate ale Maicii Veronica. De nu vă mulţumeşte acest răspuns, vă rugăm luaţi Sfânta Scriptură şi veţi vedea că toate locurile unde s-a arătat Dumnezeu Aleşilor Săi, au fost considerate şi numite sfinte. Nici să nu vă scandalizaţi că Domnul s-a arătat şi a descoperit măririle, voile şi poruncile Sale, Măicuţei Veronica, o tânără fecioară neînvăţată, căci ştiţi bine că altele sunt judecăţile oamenilor şi altele ale lui Dumnezeu, care încearcă inimile şi rărunchii. Dacă I.P.S.V în loc să tipăriţi şi să răspândiţi poruncile din cartea de Vedenii a Maicii Veronica, o păstraţi ca un corp delict legat în dosar, cum să vă mai ascultăm şi să vă înţelegem? Pentru noi, Vedeniile sunt aşa de preţioase, ca şi cuvintele din Sfânta Scriptură, pentru că, cuvintele lui Dumnezeu nu se leagă şi cartea cu Vedenii de când aţi legat-o în dosare, s-a răspândit însă mai mult, multiplicându-se de credincioşi în toate părţile ţării. Că sunt posibile Vedeniile în zilele noastre, n-ar fi cazul să scriu aici, dar ca să vedeţi greşeala mare bisericească pe care aţi facut-o oficial atacând Vedeniile, voi cita cuvintele Sfântului Maxim Capocalivitul, care zice:
“Şi acum, robii lui Dumnezeu se învrednicesc a avea Vedenii în multe feluri, pe care unii nici nu le cred nici nu le primesc că sunt adevărate, ci le socotesc că sunt năluciri (rătăciri ), dar mă minunez foarte mult de aceasta, cum oamenii aceea s-au întunecat şi au orbit ca nişte orbi cu sufletul şi nu cred ce a făgăduit nemincinosul Dumnezeu, prin gura poorocului Ioil, acolo unde zice:
«Voi vărsa duhul meu peste tot credinciosul şi robii şi roabele mele..»
Acest dar 1-a dat Domnul nostru şi-1 da şi acum, şi-1 dă până la sfârşitul veacurilor tuturor credincioşilor şi robilor Lui după făgăduinţa Sa”.
Şi în cazul atacării acestora, poate veţi încerca să vă apăraţi cu citatul: “Supuneţi-vă stăpânirilor”. Dacă stăpânirea actuală nu vede cu ochi buni Vedeniile, înglobându-le în aşa numitul “misticism “, termen căruia necredincioşii i-au dat caracter mincinos, atunci numaidecât trebuiesc atacate?
NU TREBUIA SĂ LE ATACAŢI I.P.S.V şi CEILALŢI IERARHI!
Nu trebuia să vă faceţi unelte şi cleşti serviabili, cu care cei necredincioşi, în numele lui Dumnezeu, vor să scoată această credinţă în popor. Ei înglobează această comoară scumpă în reduta de atac “misticism”, care în ultimă analiză e credinţa în Dumnezeu, care este misticismul întruchipat. Dacă nu sunteţi în stare să apăraţi această redută, măcar nu fiţi slugile vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi lăsaţi şi binecuvântaţi pe cei ce vor să apere reduta, Sfântul misticism, chiar cu preţul vieţii!
Tocmai pentru aceea noi vă prihănim, nu pentru că nu credeţi sau nu faceţi întru totul voia lui Dumnezeu, ci pentru că prin măsurile luate de I.P.S. şi P.S.V şi dirijate de un duh străin de Biserică, abateţi atenţia credincioşilor de pericolul mare al slăbirii credinţei în popor. Bine că poporul simte şi aleargă acolo unde credinţa este vie şi apele Duhului Sfânt nu s-au tulburat. Simte, pentru că îşi are inima nepervertită, dar îl doare când vede că păstorii înşişi le tulbură aceste ape! în loc să le aprindă credinţa, le-o estompează, le-o prihăneşte. O ştiu aceasta de la miile de credincioşi (închinători) care cu durere, mărturisesc că ei nu se gândesc vreodată să se lepede de credinţa de Biserică şi de preoţi, dar sunt prea ispitiţi să judece compromisul şi slujirea la doi domni a preoţilor lor.
Preoţii la rîndul lor, mai puţin vinovaţi, vin şi ei acum la noi pe furiş, îmbrăcaţi civili, spun că nu au încotro, dacă aşa li s-a spus la cursuri, la conferinţe şi dacă aşa le poruncesc episcopii prin circulare. Ei se miră şi se întreabă, de ce episcopii care sunt călugări şi n-au copii şi alte obligaţii familiare, nu riscă până la sânge pentru a-L mărturisi pe Hristos?
Preoţii, poporul şi împreună cu ei şi noi toţi de la Vladimireşti, vă întrebăm: nu vă gândiţi că noi românii nu ne-am făcut ci ne-am născut creştini şi ca atare compromisul I.P.S.V. lezează credinţa moşilor şi strămoşilor noştri, care şi-au vărsat unii sângele pentru Hristos?
De ce vindeţi interesele lui Dumnezeu şi ale Bisericii, statului ateu, pentru interesele menţinerii unui salariu şi renunţaţi la tradiţia de a mărturisi credinţa? Nu vedeţi ca aţi transformat prin aserviri şi salarii, Biserica lui Hristos în biserică de stat, cu episcopi şi preoţi de stat, care pentru argintii statului, schimbă frica de Dumnezeu pe frica de oamenii statului? Dacă statul a dat libertate cultelor prin art.84 din Constituţie, de ce nu uzaţi total de ea? De ce în unele privinţe, depăşiţi credinţele de loialitate a statului, schimbându-vă chiar rosturile, iar în unele privinţe unde baza activităţii bisericeşti vă reclamă, renunţaţi sau vă sfiiţi în a vă exercita îndatoririle? în primul caz, oare de ce depăşiţi limitele chemării preoţeşti, dezvoltând în şcolile teologice la cursuri, în conferinţe, în pastorale şi în predici “actualizare”deşănţată a lui Hristos, făcând uneori, mai mult politică decât credinţă? De aceea, un activist de partid şi un educator politic, a declarat fericit că: “nu-i nevoie de atacat Biserica în faţa poporului, pentru că reprezentanţii ei, singuri o discreditează, prin serviciile şi propaganda indirectă ce ne-o fac în actualizarea cuvântărilor”. Şi au dreptate, pentru că şi Mănăstirea – de pildă, o discreditează nu partidul, ci iată reprezentanţii Bisericii îi fac acest “serviciu”, “…şi va da tatăl pe fiu la moarte… ” !
în al doilea rând, vă întrebăm, de ce nu vă exercitaţi îndeajuns peste tot, dreptul de libertate a cultului, cercetând şi îngrijind peste tot sufletele încredinţate? Lacrimile atâtor părinţi, soţii şi copii care şi-au pierdut pe ai lor fără preot, prin spitale, închisori, Canal şi alte instituţii, ne îndeamnă să vă întrebăm de ce nu aveţi grija acestora? De ce aţi lăsat prin canale şi alte părţi să fie duşi creştinii ca vitele la groapă fără preot? Se întrebau unii preoţi scăpaţi de prin închisori: de ce oare sinodalii noştrii nu-şi îndreaptă râvna către îndeplinirea acestor îndatoriri sfinte, ci îşi macină zelul în a lua “măsuri de extremă urgenţă” pentru distrugerea Lucrării Dumnezeieşti de la Vladimireşti? Mai spunea alt preot: “Ce frumos i-ar sta, măcar unui ierarh de-al nostru ortodox, să-şi pună sufletul pentru cei oropsiţi, adică pentru oi, chiar dacă aceste oi sunt rătăcite de la grădina publică, tot oi creştine sunt.
Tot în limitele libertăţii religioase garantate de Constituţie, se întreabă poporul nostru, oare de ce păstorii noştri au cedat, renunţând la tradiţia sfinţirii caselor lor, în fiecare zi întâi, prin agheazmă şi binecuvântare preoţească? Oare aceasta este de la Duhul Sfânt sau un semn de renunţare la datoria sfântă, pentru a nu scoate ochii cuiva, prezenţa prea deasă a preoţilor pe străzi? Numai diavolii şi ucenicii lui fug de aghiazmă. De ce s-au îngrădit tipăriturile bisericeşti şi de ce se pun atâtea piedici la hirotonia preoţilor? Nu cumva incomodează pe cineva Cuvintele lui Dumnezeu sau numărul prea mare al slujitorilor bisericeşti? Oare costumele bisericeşti şi barba sunt inactuale? Repetăm, dacă este libertate religioasă, atunci de ce nu abuzaţi de ea întru totul? Sau e numai pe hîrtie şi pe “cartelă”?
I.P.S.şi P.S.V de ce nu interveniţi să se desfiinţeze această ultimă “cartelă” a cultului şi să fie lăsat la “LIBER”? Se mai întreabă poporul, de ce păstorii noştri ne prihănesc sărbătorile şi duminicile, scurtîndu-le din “ordin de sus” răstimpul sfintelor slujbe, pentru a putea ieşi la lucru şi la întruniri? Oare aceasta este după Dumnezeu?
P.S. Valerian a afirmat la noi, că dacă Patriarhul ar dezlega să prăşim a doua zi de Paşti, noi suntem datori să-1 ascultăm! Desigur, ne-am închinat şi am socotit afirmaţia venită de la diavol, nici cum să ne gîndim că am putea-o împlini vreodată. Durerea este că şi cei străini de Biserică, uzează de ordinele sinodalilor noştri, prin care se prigonesc praznicele. Astfel, la hramul Mănăstirii noastre, din anul 1953, un împuternicit a avut tupeul să întrebe poruncitor pe Maica Veronica, între circa 20.000 de închinători, că nu ştie ordinul episcopului după care “slujba trebuie terminată la ora 9 şi lumea sa plece acasă la lucru”? Maica Veronica i-a răspuns prompt: “Noi la nouă începem şi o sfârşim când se termină ea, iar ordinul care este împotriva sărbătorilor, adică a lui Dumnezeu, îl nesocotesc. Cât despre lumea adunată, poftiţi, împraştiaţi-o; noi n-am adunat-o cu arcanul, dar nici nu ne gândim vreodată să-i îndepărtăm de la locaşul Maicii Domnului.”
Scena aceasta a pus iar în umbră atitudinea I.P.S. şi P.S.V. care vreţi să jertfiţi timpul consacrat de Duhul Sfânt pentru prăznuirea Domnului, a Maicii Sale şi a Sfinţilor Săi. Dacă vi s-au cerut aceste jertfe din tezaurul Bisericii, precum vi se cere şi Mănăstirea noastră, de ce aţi cedat? De ce aţi lăsat pe aceşti tâlhari să se atingă de cele sfinte, de tezaur, cu “mănuşi sinodale “?
Fiţi sigur, că de se atingeau direct, îi ardea Duhul Sfânt, din poporul care ascunde cu sfinţenie acest tezaur şi pentru el mai curând îşi dâ viaţa. Nu trebuia sub nici un motiv să puneţi în mod laş, sigiliul sinodal al Duhului Sfânt pe acte false, inspirate nu de El, ci de raţiuni străine de Biserică şi chiar potrivnice Ei. Oare se poate cumva subordona, fără păcat greu împotriva Duhului Sfânt, raţiunile divine, raţiunilor omeneşti, fie acelea chiar de stat? Noi credem că niciodată! Dacă vă sileşte cineva, statul sau partidul să faceţi anumite lucruri sau să daţi ordine împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, conştiinţei şi chiar a libertăţii garantate, de ce nu daţi alarma, de ce nu arătaţi că în felul acesta libertatea cultului e numai pe etichetă?
Noi am observat acest lucru şi este o călcare grosolană a credinţei, căci s-a găsit un inspector de la minister care a tras la răspundere pe Maica Veronica chiar în stăreţie, că de ce învaţă lumea să creadă în Dumnezeu care nu există, zice el nebunul, şi de ce amăgeşte pe popor că a văzut pe Dumnezeu? Respectivul ateu aştepta să tremure de frică, dar Maica Veronica i-a răspuns scurt:
“Trebuie să fiu nebună ca dumneata, să învăţ lumea că nu este Dumnezeu, de vreme ce L-am şi văzut”!
Menţionăm, era inspector din Ministerul Cultelor, autoritatea noastră tutelară. Alt împuternicit (Coban) ne-a jignit credinţa în sfintele moaşte, spunând în stăreţie că ne închinăm la “oase goale care pot răspîndi microbi”. Lucrul ne-a scandalizat şi a fost un vot de blam pentru partid şi minister, care îşi au ca membru şi reprezentant acest “microb” al credinţei, din popor.
împuternicitul raional (Bâzu Badiu), pe lângă lansarea unor calomnii la adresa Maicii Veronica şi a Mănăstirii, a îndrăznit să legitimeze şi să întrebe lumea care venea la noi căutând, să-i lămurească să nu creadă în Dumnezeu. Acelaşi împuternicit, a îndrăznit să ne ceară socoteală asupra metodelor săvârşirii Sfintelor Taine, dar a fost refuzat categoric şi îndrumat să-şi vadă de misiunea sa de “curea de transmisie” administrativă, nicidecum să se amestece în cele duhovniceşti.
Alţi împuterniciţi de la Iaşi şi Suceava au legitimat şi au mustrat pe maicile noastre că merg prea des să se închine la sfintele moaşte.
5. în acest rechizitoriu, intră chiar statul, care prin Ministerul Cultelor tolerează pe reprezentanţii săi să întreprindă o prigoană făţişă, uneori contra credinţei. Dacă se spune că lupta partidului, adică a ateismului, trebuie să fie dusă ideologic asupra credinţei şi a lui Dumnezeu, atunci de ce se pedepsesc elevii, studenţii, militarii, învăţătorii şi alţi slujbaşi membrii sau nu de partid, pentru că merg la Biserică, îndeosebi pentru că-şi botează copiii şi se cunună, îşi ţin sărbătorile sau se închină? Uneori reprezentanţii statului au ieşiri necontrolate, cum s-a întîmplat în Mănăstirea noastră în prima zi de Crăciun, când împuternicitul a înjurat de Dumnezeu şi Sfânta Cruce pe creştinii închinători, prihănindu-i că vin la Mănăstire în loc să se odihnească pe la casele lor. îl durea la rana veche, “afluienţa lumii la Vladimireşti”! Unii din creştini au de suferit în diferite chipuri, pentru credinţă. Pentru că a cântat la Vladimireşti, corul de la Biserica Sfântul Haralambie din Galaţi, a fost dizolvat la intervenţia împuterniciţilor, care au urmărit cu “viu interes”, lumea adunată.
Cei care vor să aducă lumina lui Hristos în popor, prin cărţi de rugăciune, cruciuliţe, icoane, tămâie, de ce oare sunt urmăriţi şi opriţi? De ce li se sechestrează toate acestea şi sunt daţi în judecată şi condamnaţi, de ce? Pentru că un creştin evlavios vrea să sfinţească răspântiile drumului din jurul Mănăstirii, cu câte un crucifix, este condamnat şi închis. Şi paranteza aceasta deshisă este mare cât lungul şi latul Ţarii, dar noi ne mărginim la cele în legătură cu Mănăstirea noastră.
întrebăm şi noi în ce constă libertatea religioasă şi care sunt limitele ei, că pe cît se vede treptat, treptat se rezumă numai la suflet şi că nici în Biserică nu se poate refugia creştinul fără să fie suspectat şi încondeiat. Dacă este o colaborare între Biserică şi stat, atunci de ce statul are drepturi nelimitate, iar Bisericii nu i se îngăduie deplina libertate, spre îndeplinirea misiunii sale de sfinţire a sufletelor? Statul se amestecă până şi în predici, cerînd să fie actualizate la maximum şi în slujbe, pretinzând să fie scurtate, ba chiar anulate în anumite zile! Statul şi partidul au împuterniciţi, locţiitori politici, activişti, lectori şi profesori de doctrină marxist-leninistă, adică ateistă, prin minister, armate, şcoli şi alte instituţii, iar Bisericii nu i se îngăduie să aibă reprezentanţii săi! Partidul are reprezentanţi în Biserică pe domnii împuterniciţi, care iau parte şi se amestecă în diferite conferinţe preoţeşti de natură strict duhovnicească. Bisericii de ce nu i se acordă dreptul de a merge preoţii prin şcoli şi prin armată, unde ştiu că sub masca “atacării misticismului ” se atacă credinţa în Dumnezeu a cetăţenilor? Aşa de pildă, mai mulţi soldaţi din Tecuci, pentru că, au venit la Mănăstirea noastră, au fost tunşi în batjocură cu foarfecele, li s-a aruncat în ochi anafora, cruciuliţele şi cărticelele de rugăciuni. Apoi au fost încarceraţi, fugăriţi kilometri întregi, culcaţi, ironizîndu-i că fac metanii şi în cele din urmă împrăştiaţi prin alte localităţi pe motivul că sunt mistici periculoşi educaţiei din armată. Oare astfel se aplică libertatea cultului în R.P.R. şi aceasta este metoda ideologică? Nu, aceasta este metoda cea mai perfidă de prigoană religioasă, când ea în afară şi pe hîrtie se tace, iar în realitate se face. E deghizată în articolul 84 şi oarecum planificată în intensitate, dar tot prigoană este!
Iată I.P.S. şi P.S. Părinţi, că şi noi ştim că se duce o luptă de ucenicii lui Antihrist, pentru stârpirea credinţei, o demascam şi vom opune rezistenţă, până la ultima picătură de sânge. Chiar pentru că le ştiam pe toate cele de mai sus, noi am continuat şi continuăm în Mănăstire – slujbele, spre slava lui Dumnezeu, spre mântuirea noastră şi a poporului, care vine mai mult încă în urma opreliştilor.
Nu vom putea înceta niciodată slujba şi mărturisirea credinţei pe acest loc sfanţ şi sfinţitor, fiind încredinţaţi că şi Mănăstirea noastră este un mădular viu al Bisericii noastre ortodoxe şi celei ecumenice. Acelaşi Hristos răstignit şi înviat se binevesteşte, aceiaşi Evanghelie care se predică sub călăuza nevăzută a Duhului Sfânt în Biserica cea una sobornicească şi apostolică a răsăritului, se săvârşesc aceleaşi Sfinte Taine şi ierurgii prin care s-au sfinţit şi s-au mântuit toţi părinţii, moşii şi strămoşii noştrii în Biserica străbună. Se cinstesc cu evlavie aceleaşi sărbători, aceleaşi praznice care se cinstesc de toată suflarea drept măritorilor creştini, se cîntă aceleaşi cîntări sfinte şi sfinţitoare, cu care se mângâie şi se întăresc fii duhovniceşti ai sfintei noastre Biserici ortodoxe şi se luptă cu ajutorul aceleiaşi arme nebiruite a sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Se cinstesc cu evlavie aceleaşi Sfinte Icoane, aceleaşi Sfinte Moaşte.
I.P.S. Voastră m-aţi acuzat odată aici, că vrem să introducem cultul Trupului şi al Sângelui lui Iisus în Ortodoxie. Dar oare Ortodoxia noastră şi toată creştinătatea, nu are în centrul vieţii ei acest cult? Ne-am bucura să putem răspîndi tot mai mult acest cult, această viaţă în ortodoxie. Iar P.S. nostru Antim, nu s-a sfiit să se îngrijească că am alunecat în “MARIANISM “. Apoi, unde ar da Dumnezeu să putem răspândi şi desăvârşi în ortodoxia noastră acest Marianism, să aducem neîncetat slavă Maicii Domnului, ştiind că Domnul nu se supără pentru slăvirea prea mare, dar nu-i nici cât trebuie, a Maicii Sale, slava Ei, a Lui socotind-o!
Zadarnic aţi încercat şi încercaţi să ne prezentaţi în Biserică, ca pe unii ce voim să ieşim din ea sau că vrem să trecem la catolici, protestanţi, stilişti sau sectari! Nu, asta niciodată! Noi ne-am născut din moşi şi strămoşi ortodocşi, ne-am botezat şi trăim în această credinţă şi tot în ea vom muri.
Ortodoxia noastră vrem s-o mărturisim nu numai cu inima şi cu buzele, ci la nevoie chiar şi cu sîngele. Ştim că vă legaţi de ieşirile noastre din comun: ÎMPĂRTĂŞANIA ZILNICĂ ŞI MĂRTURISIREA COLECTIVĂ, dar vă legaţi de ce nu este al nostru, pentru că ele sunt lucrări ale Duhului Sfânt, menite să aducă poporul nostru la viaţa primilor creştini. Dacă atacaţi împărtăşania deasă, nu atacaţi oare pe Hristos? Ştiu ca aţi încercat să aduceţi dovezi în revistele oficiale, pentru dezaprobarea împărtăşaniei dese, dar dovezile sunt tocmai pentru deasa împărtăşanie. Când a fost chemată Maica Veronica la Bucureşti, aţi somat-o prieteneşte să vă dea documentele străine pe care le are loan pentru înmpărtaşania deasă, căci ziceţi că practica aceasta “a introdus-o loan cu fonduri şi sfaturi de peste graniţă”. Tot atunci spuneaţi că aţi trimis agenţi patriarhali peste tot şi dacă vor găsi vreun document străin, “loan nu mai are loc în hotarele ţării”. Documentele pentru Sfânta împărtăşanie deasă, sunt întradevăr de peste graniţele acestei lumi, le puteţi găsi şi la mine, “ascunse” în Sfânta Scriptură la Evanghelistul loan, cap.6, versetul 53-56 cu fondurile şi sfaturile următoare, date de Domnul:
“De nu veţi mânca trupul Fiului omului şi de nu de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea Viaţă veşnică!
Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are Viaţă veşnică şi eu îl voi învia pe el în Ziua cea de Apoi.
Că Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură!
Cela ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru El.”
Iar dacă pentru aceste documente şi practici nu am loc în hotarele ţării, atunci vă rog faceţi-mi paşaport sau alungaţi-mă în PATRIA DE SUS!
Iar dacă atacaţi Taina Sfintei Mărturisiri, prihănindu-ne că o săvârşim în comun, oare nu atacaţi TESTAMENTUL DOMNULUI DE LA ÎNĂLŢARE, când a poruncit ca în Numele Lui să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile? Pentru faptul că spovedesc în colectiv de ce mă condamnaţi? Există în Biserică o dogmă consacrată metodei de spovedanie? Oare Biserica, în cazuri de nevoie, nu a încuviinţat mărturisirea colectivă a militarilor, a elevilor şi a credincioşilor când se adunau prea mulţi la sărbători? Cum puteam noi, de pildă la Hram, să spovedim individual 30.000 de credincioşi, care în majoritate veneau pregătiţi sufleteşte pentru Sfintele Taine? De am fi şi noi slujitorii Domnului, tot aşa de pregătiţi cum vin creştinii închinători aici, la Mănăstire, ar fi bine! Afluienţa închinătorilor aici e întotdeauna mare. Când v-am cerut preoţi, ne-aţi refuzat zicând furios: “Nu le dau nimic, întâi să plece Ioan, să rămână Gherasim singur, să slujească pînă o crăpa!”
Vă tulburaţi că dezleg păcatele oamenilor în bloc? Dar oare satana nu-i leagă în bloc, cu patimile lui? El să poată lega în bloc, iar noi să dezlegăm numai câte unul şi cu multă scumpătate! Se poate limita oare puterea de dezlegare a duhovnicului, când el e conştient că: “oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri?” Sunt conştient că nu eu le dezleg, ci cu puterea ce-mi este dată, dezleg. Dacă Domnul a zis:
“Pe cel ce vine la Mine, nu-1 voi scoate afară! apoi eu nu vreau să fiu mai aspru decît EL. Nu prihănesc pe cel ce leagă, căci putere are să facă, dar de ce se supară alţii, pentru că aici sufletele se dezleagă şi dracii se leagă?
De altfel I.P.S.V în prezentarea ultimei convorbiri cu maica noastră secretară Mihaiela, aţi încuviinţat tacit mărturisirea în comun şi celelalte practici, dar numai tacit, căci public şi oficial le-aţi condamnat, şoptind maicii noastre, că n-aveţi încotro “dacă Ioan a început practicile acestea în zodia circularei Papei, care preconizează aşa ceva, fiind asftel considerat de Minister – agentul catolicismului”. Regret că nu mi-a parvenit o aşa circulară a Papei spre documentare, dar se vede că Duhul Sfânt ne-a luminat şi la Vladimireşti, să facem cele plăcute Domnului, pentru mântuirea sufletului, fără să fim numaidecît agenţi catolici. Cu asemenea denumiri am fost botezaţi şi de alţi binefăcători; astfel unii au zis că suntem “reacţionari”. In sens duhovnicesc au dreptate. Vrem să fim până Ia moarte reacţionari împotriva diavolului şi a ucenicilor lui. Alţii ne-au spus că am fi un centru mistic în coasta Rusiei. Noi am declarat împuternicitului respectiv, care ne-a botezat astfel: “depinde cum interpretăm misticismul”. De fapt, Mănăstirea constituie un centru duhovnicesc, aşezat de Dumnezeu în coasta lui Antihrist, nu numai din Rusia, ci şi de la noi şi de aiurea.
