Nu putem să vorbim de părintele Ioan fără a vorbi despre ceea ce a rămas în istorie ca Fenomenul Vladimirești.

Începând tumultuos, încă din anul 1938, cu susținere efervescentă din partea credincioșilor dar și controversat pe măsură în epocă, având parte de evoluții spectaculoase, dar mai ales dramatice, Fenomenul Vladimirești a fost și a rămas punctul nevralgic al ortodoxiei românești. Cât a fost adevăr? Cât înșelare?

Cu toate că despre Vladimirești s-a vorbit mult în epocă, uneori patetic și partinic, alteori justițiar, ba chiar ironic, lipsește încă o abordare limpede, nepătimașă și mai ales exhaustivă a acestui fenomen spiritual în care planul teologic, social și cel politic s-au îmbinat într-o complexitate tulburătoare: viziuni supranaturale, minuni, râvnă înflăcărată, conflict ecleziastic, luptă anticomunistă, înscenare judiciară, suferință, disperare, cedare, înșelare, ridicare și... mântuire.

Ar fi fost absolut necesar ca la ora aceasta, o carte dedicată fenomenului să fi făcut până acum lumină, dând răspunsurile cele mai clare unor controverse dintre cele mai delicate. Din păcate nimeni dintre teologii de astăzi nu s-a încumetat până acum să-și orienteze timpul și talanții în această direcție, pentru ca istoria recentă a Bisericii să fie cernută cu înțelepciune, spre folosul tuturor credincioșilor. Poate că totuși mai este încă nevoie de timp pentru decantarea faptelor sau poate că încă nu a sosit timpul hotărât de Dumnezeu... Sau poate că chiar acum cineva trudește la descoaserea nodului gordian al Vladimireștilor. 

Cât ne privește pe noi, deși Fenomenul Vladimirești ne-a stârnit interesul de câțiva ani buni, la ora aceasta încă mai avem destule aspecte nelămurite care se cer a a fi cântărite cu atenție până să ne formulăm niște concluzii clare, definitive. Din acest motiv, această pagină rămâne încă nescrisă dar deschisă.

Când vom fi pregătiți, vom vorbi și despre misiunea părintelui Ioan la Mănăstirea Vladimirești.