L-am cunoscut pe Părintele Ioan Iovan când eram la seminar. Din anul doi de seminar s-a făcut obiceiul să mergem în vacanţă câte o săptămână la mănăstire. Participam la slujbele de la biserică şi ajutam şi noi cum puteam la munca din mănăstire, la bucătărie, la curăţenia din biserică sau la grădină şi la unele mănăstiri chiar la construcţia bisericii. Prima mănăstire la care am fost repartizat a fost mănăstirea Recea. Lucrul acesta se întâmpla în 1995 sau 1996. Acolo l-am cunoscut pentru prima dată pe Părintele Ioan. Personalitatea sa te marca de la prima întâlnire, te impresiona felul cum săvârşea Sfânta Liturghie şi convingerea cu care îl mărturisea pe Hristos.
Cuvântul său te cobora şi te înălţa, ştia să trezească la pocăinţă şi în acelaşi timp ca un părinte, ştia să mângâie să-ţi dea curaj, să-ţi dea speranţă. Nu am mai auzit până atunci pe nimeni să ne vorbească despre importanţa Sfintei Împărtăşanii în viaţa duhovnicească. Am avut şansa să-l vedem şi în afara bisericii, apropiat de tineri. Mi-a rămas şi acum în minte tipărită imaginea Părintelui cu o găleată în mână plină cu suc de trandafirii, glumind cu seminariştii printre schelele de la biserica nouă. Pe atunci ajutam şi noi la construcţia noii biserici.
La facultate l-am cunoscut din nou pe Părintele Ioan la conferinţele ASCOR din amfiteatrul Virgil Magheru, de la Universitatea 1 decembrie 1918.
Prezenţa sa aduna foarte mulţi tineri. Acolo am cunoscut mărturisirea Părintelui Ioan din temniţele comuniste chiar din gura Părintelui. N-a fost singura temă abordată de Părintele. Părintele era foarte delicat, nu evita nici un subiect aşa zis incomod sau delicat, vorbea direct despre problemele tinerilor ştiind în acelaşi timp să fie aproape de ei şi să-i îndrume. Amfiteatrul era neîncăpător, iar dialogul cu Părintele de la sfârşitul conferinţei era foarte antrenant.
De Crăciunul anului 2001, l-am întâlnit iarăşi pe Părintele Ioan la mănăstirea Recea. De data aceasta cu vicepreşedinte ASCOR şi cu ceilalţi colegi am organizat un pelerinaj la mănăstire. Eram studenţi de la mai multe facultăţi, mai mult sau mai puţin apropiaţi de Biserică, dar am cântat cu toţii câteva colinde tradiţionale. Întâlnirea cu Părintele s-a petrecut acum la scaunul de spovedanie. Au fost studenţi care nu se spovediseră niciodată până atunci. Întâlnirea cu Părintele la scaunul de spovedanie, pot să aduc mărturie că şi acum păstrez legătura cu ei (colegi), i-au marcat pentru totdeauna; unii s-au lăsat de fumat, alţii de atunci au început să meargă la biserică.
(Părintele Cosmin Bufnea, Directorul Bibliotecii Facultăţi de Teologie Alba Iulia, 15.02.2012)
