L-am cunoscut pe Părintele Ioan într-o seară de octombrie, acum 20 de ani, era la Recea cu maica stareţă. Stăteau în condiţii destul de aspre. El era cunoscut deja de la Plumbuita, Vladimireşti, venise deja cu o anumită aură de mare duhovnic, mai ales că propovăduia împărtăşania deasă şi lumea îl căuta. Atunci am stat lângă Sfinţia sa nopţi întregi şi am scris Memorialul durerii din închisorile comuniste. Mergeam foarte des la Sfinţia Sa până în ultimii ani de viaţă, când maica stareţă Cristina, nu pot spune că mi-a interzis, dar a cam rărit vizitele la Părintele, deoarece dânsul era bolnav.
Părintele Ioan a fost un om extraordinar. Înaltul Andrei l-a adus la mănăstirea Recea şi e meritul Părintelui Ioan că a adus la poarta Târgu Mureşului ortodoxia, în perioada când era o ofensivă greco-catolică foarte puternică. E meritul dânsului că a salvat, dacă vreţi, ortodoxia în Târgu Mureş pentru că lumea era debusolată după 1990, se ducea o ofensivă puternică împotriva Bisericii Ortodoxe. Cineva trebuie să consemneze, să nu se uite, că Părintele Ioan a salvat într-un fel ortodoxia, şi dezbinarea Bisericii în Târgu Mureş. Apoi, Părintele are meritul că împărtăşea des, bineînţeles cu spovedanie şi cu binecuvântare. Eu nu mă preoţeam dacă nu-l cunoşteam pe Părintele. Terminasem teologia şi eram oarecum descumpănit, dezorientat. Îmi aduc aminte că l-am întrebat la un moment dat: „Părinte, are ceva dacă am iertat, dar nu am uitat? Adică pot să iert şi să nu uit?” şi mi-a zis: „De ce umbli cu vicleşuguri la mine, pentru că a uita este ca şi a ierta, deci trebuia să uiţi.”
Odată la aeroport venise Preafericitul Teoctist, la Târgu Mureş, să meargă la o sfinţire la Satu Mare. Au venit, s-au îmbrăţişat cu Părintele Ioan, era şi Înaltul Andrei. Şi apoi l-am întrebat dacă a uitat ce s-a petrecut şi dânsul mi-a spus că i-a iertat pe toţi şi s-a rugat pentru toţi cei care l-au prigonit.
Părintele era şi un mare patriot. Îmi mai aduc aminte de o întâmplare, atunci când i-au cerut să plece din ţară, i-au dat acte să plece din Romania şi a spus că nu vrea, că dacă pleacă se întoarce. La Recea a fost o dată consulul american de la Cluj Napoca şi la predică, spre sfârşit Părintele Ioan i-a spus: „Domnule Consul, transmiteţi poporului american că i-am aşteptat 50 de ani şi că mulţi dintre noi am făcut puşcărie, am fost condamnaţi la moarte, aşteptându-i pe americani. Aţi venit prea târziu...” Deci a avut curaj să-i spună unui diplomat american că au venit prea târziu şi că promisiunile pe care le-au făcut în 1948, 1950 i-au tulburat pe foarte mulţi tineri care au ajuns în închisorile comuniste şi au pătimit foarte mult. Era un mare patriot, împăciuitor şi tolerant.
La Părintele mergeau şi foarte mulţi maghiari, cunoştea la perfecţie limba maghiară. A fost un mare duhovnic, eu când aveam probleme în familie îl sunam şi la 12 noaptea. Am avut ceva probleme cu fata mea, care după ce a terminat liceul pedagogic, a vrut să dea la Academie la Bucureşti şi Părintele mi-a spus că nu va intra şi într-adevăr nu a intrat.
Am o amintire ce m-a impresionat foarte mult. La un moment dat la mine în parohie, a fost omorât un creştin şi soţia lui a fost bătută. Cu chiu cu vai mi-a spus soţia lui care a fost unul dintre criminali, şi apoi a venit poliţia la mine, că eu o spovedisem pe femeie, să le spun cine au fost oamenii care i-au atacat. Le-am spus că nu pot să încalc taina spovedaniei. Am mers la Părintele Ioan şi mi-a spus că nu pot să spun, că nu pot încălca taina spovedaniei. A fost o lecţie extraordinară. De altfel după vreo doi ani, ucigaşul s-a spânzurat.
Părintele m-a ajutat foarte mult. După ce m-am preoţit trebuia să fac practica aceea la Alba Iulia şi l-am rugat pe Înaltul să mă duc la Părintele Ioan, deoarece am vrut să fiu lângă dânsul. Îmi pare rău că în ultimii ani nu l-am prea văzut, îmi pare rău că nu am fost lângă el în ultimele clipe.
(Mărturie înregistrată audio a Părintelui Vasile Bota, Târgu-Mureş, 25.10.2011)
