Pe Părintele Ioan Iovan l-am întâlnit numai de câteva ori dacă mă gândesc bine (3-4, ori în viaţa mea). După prima întâlnire care e şi anecdotică şi profetică parcă ne ştiam dintotdeauna şi, să povestesc cum a fost prima întâlnire. Eu lucram atunci la Radio Romania, eram student la Facultatea de Teologie şi venind spre satul meu natal Teaca, judeţul Bistriţa, aveam şansa să fac un interviu cu Părintele Ioan. Auzisem că pătimise pe vremea regimului comunist, nu ştiam nimic, ştiam totuşi că a fost un pătimitor, un iubitor de Sfânta Liturghie şi Euharistie, si cred că lucrul acesta m-a motivat să-l caut.
Am ajuns la mănăstirea Recea în jurul orei prânzului de peste săptămână, şi era un grup de pelerini cărora Părintele Ioan le vorbea. Era aşa parcă tuna, şi era pentru prima dată când îl vedeam. Tuna şi gesticula, cu ochii aceea ai lui şi mici şi mari în acelaşi timp. Şi a început Părintele sa spună aşa în predica lui să lovească în mass-media, încât acolo mă simţeam ca un intrus, m-am simţit direct vizat. Dar zic de unde a ştiut Părintele? că nu mă văzuse niciodată, nu mă ştia. Şi aceştia cu televizorul, cu radioul lovesc în Biserică, si m-am simţit aşa, ziceam de unde mă ştie Părintele? nu mă ştia, nu mă mai văzuse, eram în mulţime, dar mă simţeam vizat. Şi la sfârşit s-a terminat predica, a miruit pe credincioşi, şi s-a retras într-o strană, şi cei care doreau puteau merge să stea de vorbă, să se spovedească, alţii cereau sfat, atunci am rămas şi eu să vorbesc cu Părintele. Când i-am spus cine sunt, m-am prezentat simplu, cu numele meu. Sunt din Bucureşti, sunt teolog, vreau să facem o înregistrare. Atunci Părintele s-a ridicat şi-mi zice: Bine ai venit! M-a şocat, pe de o parte lovea şi pe alta parte îmbrăţişa. Lovea bineînţeles în punctul bolnav, în slăbiciunile şi patimile oamenilor, dar pe de altă parte iubea pe oameni. M-a invitat în foişor şi acolo am făcut o înregistrare, despre Sfânta Împărtăşanie. Părintele în timpul înregistrării era şi pătruns şi cald la suflet, nu prea vorbea despre suferinţele Sfinţiei Sale. Cum l-aş caracteriza eu pe Părintele Ioan, in aceste câteva rânduri: Eu cred că părinţii aceştia mari, Părintele a fost un om charismatic, nu trebuie să te întâlneşti de multe ori cu ei. Părintele Arsenie Boca zicea: ”cu mine este suficient dacă se întâlneşte omul o singură dată, şi a doua oară ne vedem în împărăţia lui Dumnezeu, dacă împlineşte poruncile”.
Părintele Ioan avea fermitate, dar avea şi bucurie, chipul lui îţi inspira pace şi linişte, bucurie. Surprinzător după atâta suferinţă, ştiind că Părintele suferea de ulcer varicos la picioare şi, multe alte suferinţe care le avea din puşcărie. Însă cred că ceea ce la ţinut pe Părintele Ioan este Hristos, şi dragostea pentru Liturghie, dragostea lui de a-L împărtăşi pe Hristos oamenilor. Cred că aceasta este cea mai mare bucurie. Şi pentru un slujitor al lui Hristos, bucuria cea mai mare este de a-L putea împărtăşi pe Hristos oamenilor. Părintele şi-a împlinit vocaţia şi l-a împărtăşit pe Hristos oamenilor. Chiar dacă ştim că nu i-au împărtăşit toţi această linie duhovnicească, însă cum zice Părintele Rafael Noica, dacă ne ţinem de Părintele nostru duhovnicesc ne mântuim pe acea cale duhovnicească.
(Mărturie a Părintelui Sabin Vodă, înregistrare făcută la Radio Reîntregirea Alba Iulia în data de 19.09.2011)
