Spunea avva Ioan că „Însuşi Domnul Hristos vine la Sfânta Proscomidie să ia pomelnicele pe care le pomeneşte preotul”. Cel mai mult iubea Sfânta Liturghie, se contopea cu această Slujbă măreaţă a Bisericii, pentru că trăia în mod plenar drama şi bucuria Liturghiei, era convins de prezenţa euharistică a Mielului lui Dumnezeu în Liturghie.
Părintele Ioan era un preot viu, cu putere în cuvânt, Hristos Euharistic îi dădea această putere, această vitalitate duhovnicească. Dincolo de criticile aduse acestui duhovnic sfânt, am văzut şi mi-a plăcut să văd în el un iubitor de Hristos, un om al lui Dumnezeu, viu, prezent în Liturghie şi în relaţiile sale cu oamenii. Când predica, cuvântul său era cu putere, faţa îi era luminoasă, i se citea pe chip harul şi vocaţia sacerdotală. Pentru sfinţia sa, Hristos şi Euharistia erau Unul şi acelaşi lucru.
Avva Ioan a suferit mult în închisorile comuniste pentru credinţa sa, pentru Biserică, pentru Ortodoxie, dar nu s-a dezis. A fost un duhovnic charismatic, îl căutau credincioşi din toate părţile ţării, îl căutau şi mulţi ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR, pentru mărturisire, sfat sau rugăciune. Uneori când îl vizitam, dacă aveam gânduri curate, gânduri bune, mă binecuvânta, iar dacă aveam gânduri de judecată la adresa sfinţiei sale, mă evita politicos.
La începutul apropierii mele de Dumnezeu, m-am gândit că ar fi bine să particip la dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Recea. În timpul Sfintei Liturghii, când Părintele a ieşit să împărtăşească credincioşii şi a rostit cu voce tare rugăciunea dinaintea cuminecării, eu mă aflam în mijlocul bisericii şi frământat de unele îndoieli privitoare la Euharistie, am început să zâmbesc, la care Părintele Ioan s-a oprit din rugăciune şi mi-a zis: „Tinere de ce râzi? Te îndoieşti c-ar fi adevărat? Cei care se îndoiesc nu au ce să caute la Sfânta Liturghie!”
Avva Ioan avea multă credinţă şi darul lui Dumnezeu se odihnea peste dânsul. Am slujit Sfânta Liturghie într-o duminică împreună cu Părintele şi cu alţi preoţi la Mănăstirea Recea, iar când s-a apropiat momentul prefacerii, Părintele a zis: „Acum îl vom aduce pe Dumnezeu pe pământ. Cine nu este mişcat în aceste momente, nu va fi mişcat niciodată.”
Avva Ioan a suferit foarte mult în închisorile comuniste pentru credinţa sa. A purtat toată viaţa pe picioare urmele lanţurilor, ca o mărturie a dragostei sale pentru Domnul. După adormirea Părintelui Ioan, până în patruzeci de zile, un preot l-a visat, spunându-i: „Ai grijă, să fii natural, să nu fii formalist”. Acest vis s-a petrecut aievea, iar Părintele Ioan era foarte luminos şi îmbrăcat în veşminte albe.
Părerea mea este că Părintele va fi canonizat, cât de târziu, dar va fi, pentru că Hristos era prezent în Sfinţia Sa, Îl iubea mult, iubea mult Liturghia şi Sfânta Împărtăşanie, chiar dacă unii l-au judecat. Cred că trupul Părintelui are bună mireasmă. La mormântul Părintelui este multă pace, bucurie, este un mormânt sfinţit, nu ştiu cum, dar aşa l-am perceput, aşa l-am simţit eu.
Dragă părinte Ioane, eu cred că eşti în grădina raiului cu Sfântul Potir în mâini, slujind Liturghia cerească. Pomeneşte-ne şi pe noi păcătoşii, ca să ne dea Domnul viaţă curată, bine plăcută şi plină de darurile Duhului Sfânt! Amin.
(Mărturie a Părintelui Florin Ţifrea, Târgu-Mureş, 22.03.2012)
