L-am cunoscut pe Părintele Ioan Iovan în anii 1991-1992 pe când eram student in anul I la facultatea de teologie. Deşi Părintele preda catehetică şi omiletică, spunea sfinţia sa că vrea sa facă „duhovnicie” cu noi şi ne îndemna să ne spovedim pentru a ne curăţa sufletele de păcate. Plângându-ne de lipsă de duhovnici, Părintele s-a oferit să ne spovedească. Încercând să ne eschivăm sub motiv că cine ştie cât va mai trăi, Părintele ne-a răspuns ferm că va trăi 86 de ani (pe care am avut grijă sa îi număr atent).
Mergând odată un grup de studenţi să ne spovedim, ne întrebam cine are curajul să-l întrebe pe Părintele despre reîncarnare. O colegă mai „curajoasă” s-a decis : „Îl întreb eu !”. Eu m-am dus înaintea ei la spovedit. După ce am terminat spovedania, Părintele m-a întrebat: „Altceva?”, eu am zis: „Nimic!”. Părintele mi-a lăsat mâna grea (ca o palmă zdravănă) pe cap şi mi-a zis rugăciunea de dezlegare, apoi m-am retras la uşa bisericii. Urmând colega la spovedit, la un moment îl văd pe Părintele că se îndreaptă în scaun, se uită ţintă la mine şi zice tunând: „Să nu vă mai aud cu prostii cu reîncarnarea! Eu nu deschid uşa W.C.-ului când sunt într-o grădină cu flori!”1. [...]
Deşi Părintele a fost acuzat că împărtăşea fără să spovedească, eu sunt unul dintre cei care a fost oprit de la Sfânta Împărtăşanie (până mă hotăram să mă opresc din păcat).
Mergând împreună cu soţia (în 1994, de Sfântul Gheorghe) care era însărcinată cu primul copil (dar nu se vedea) ne-a întrebat: „Aţi venit toţi trei?”, noi am răspuns ca doar noi doi. Mai apoi ne-am dat seama cine era cea de-a treia persoană.
Pot spune că datorăm mult Părintelui din cea ce suntem astăzi.
(Mărturie a Părintelui Ovidiu Ileana, Alba Iulia, 28.03.2012)
1. În acele vremuri era foarte atractivă învățătura yoghină, mai ales în rândul tinerilor cu preocupări spirituale.
