Am auzit de Părintele Ioan Iovan, de când a venit la mănăstirea Recea, dar nu l-am cunoscut. Veneam o dată de la Sibiu şi am luat în maşină doi călugări, şi tot drumul mi-au vorbit de Părintele Ioan de la Recea. Călugării spuneau: ”n-a-ţi fost la Părintele, sunteţi aproape de mănăstire şi nu l-aţi cunoscut?”. Eu le-am răspuns că nu am avut ocazia să-l cunosc.
S-a oferit ocazia în momentul când am avut o problemă de sănătate. Doamnei preotese, după prima naştere, doctorii i-au spus că nu mai are voie să mai aibă copii, avea nişte probleme de sănătate care nu-i mai permiteau să mai aibă copii.
Dumnezeu a rânduit să mai poată duce încă o sarcină, dar după ce a născut al doilea copil categoric medicii au spus ca să nu mai rămână însărcinată că nu mai scapă cu viaţă. După ce a împlinit al doilea copil doi ani Preoteasa a rămas din nou însărcinată. Lucra ca asistent medical şi ştiind şi ea situaţia dificilă în care se afla, am mers să consultăm mai mulţi medici de specialitate dar toţi ne spuneau acelaşi lucru: avortul. Eram tare îngrijoraţi, nu ştiam ce să facem. [...]
Copilul cel mare (băiatul) avea probleme respiratorii, ne-am dus cu el la Praid pentru tratament. Am venit de la Praid la Târgu Mureş cu ceva probleme şi m-am gândit atunci să apelez la Părintele Ioan Iovan, să-i cer un sfat. N-am fost niciodată la mănăstirea Recea, nu mă cunoştea nimeni, nici eu nu-l cunoşteam pe Părintele Ioan, nici Părintele Ioan nu mă cunoştea pe mine. Ajung la mănăstire, intru în biserică (nu eram îmbrăcat în reverendă), îi spun unei maici ce era în biserică că aş vrea să vorbesc cu Părintele Ioan, mi-a spus să aştept puţin în secretariat căci Părintele Ioan era la masă. După puţin timp vine Părintele, mi-am dat seama că era Părintele Ioan după cum arăta. M-am ridicat, am salutat respectuos, iar Părintele îmi pune mâna pe umăr şi îmi spune „eşti Părintele Lazăr”, iar eu aproape mecanic am răspuns „da”. Nu-l mai văzusem, Părintele nu mă mai întâlnise şi totuşi îmi spuse pe nume (atunci pe moment nu mi-am dat seama, doar mai târziu). Îi spun problema care mă rodea atât de tare, iar Părintele mă linişteşte şi îmi spune: să o aduci pe preoteasă la mine şi să nu vă faceţi probleme că totul o să fie bine. După o săptămână am venit cu preoteasa şi cu cumnata (soţia fratelui preotesei care şi ea era însărcinată în câteva săptămâni, iar medici spuneau că nu va putea duce sarcina până la capăt şi era tare îngrijorată). Părintele Ioan mi-a spus mie şi preotesei că o să avem un băiat sănătos şi preoteasa să nu-şi facă griji că o să ducă sarcina uşor şi va avea o naştere uşoară, iar cumnate i-a spus că va avea o fetiţă şi o să fie bine. Minunea a fost că chiar aşa s-a şi întâmplat. Noi avem un băiat care acum e la seminar la Alba Iulia. Când ne-am dus la Părintele atunci la început Părintele ne-a încurajat, ne-a spus că o să fie bine, iar noi am luat-o ca pe o încurajare, aveam îndoieli, pentru că nici un medic specialist nu ne-a garantat că va putea supravieţui preoteasa dacă păstrează sarcina, şi totuşi aşa s-a întâmplat precum a spus Părintele. După aceia mergeam des la Părintele la Recea. Ce m-a frapat întotdeauna, aveam şi eu problemele mele, nelămuriri şi alte probleme, dar nici o dată n-am ajuns să-l întreb, de fiecare dată când mergeam să-l întreb ceva primeam răspunsul la întrebare sau nelămurire înainte ca eu să spun ceva.
O dată, doamna preoteasă avea ceva probleme la serviciu şi a luat ea singură un canon să citească în fiecare zi acatistul Sfântului Mina pentru rezolvare problemelor de la serviciu, lucru de care nici eu n-am ştiut. Mergând la mănăstire la Părintele Ioan, Părintele îi spune Preotesei, fără ca preoteasa să-i spună ceva: "să nu mai citeşti acatistul Sfântului Mina, ci Paraclisul Maci Domnului".
O altă întâmplare a fost că o mătuşă care se stabilise în Spania unde erau cei doi băieţi ai ei, a venit in România şi m-a rugat să o duc şi pe ea la Părintele, la Recea. Am ajuns la mănăstirea Recea iar când Părintele ne-a întâlnit i-a spus mătuşii mele „tu eşti supărată că copilul tău nu este cununat, dar ţi-l voi cununa”. Nu ştia nimeni că unul din băieţii ei nu este cununat pentru că atunci când a venit în Romania a spus rudelor şi cunoscuţilor că s-au cununat în Spania şi invers, celor din Spania le-a spus că s-au cununat în Romania, şi au venit din Spania şi Părintele i-a cununat la Recea.
O altă dată eram la Sfânta Liturghie la mănăstirea Recea. În timpul Liturghiei un copil de vreo 3-4 anişori se tot zbenguia prin biserică (fugea, vorbea, cânta) iar pe câţiva dintre oameni din biserică i-a deranjat, dar Părintele a ieşit şi a spus „nu mai certaţi copilul acesta, că nu ştiţi că atunci când a venit el prima dată la noi nu putea nici să vorbească şi nici nu mergea, şi a spus Părintele mulţimii din biserică: „bucuraţi-vă pentru el”. O altă dată eram la Sfântul Maslu, iar Părintele îmi spune: „măi Ovidiu, vezi în spatele biserici cei doi oameni, bărbat şi femeie, sunt medici ginecologi amândoi în Sibiu şi nu puteau avea copii, au venit la noi şi acum deja au copii şi sunt nelipsiţi de la slujbele Mănăstirii”.
O altă dată eram la mănăstirea Recea şi eram în cerdac cu Părintele, iar Părintele ne făcea o rugăciune, mie preotesei şi copiilor noştri. Acolo în cerdac erau nişte clopoţei ce se mişcau la adierea vântului şi scoteau nişte sunete ca o melodie, frumos, liniştitor, dar a început să bată vântul cu putere şi Părintele s-a întors şi a certat vântul şi spre mirarea noastră vântul s-a oprit în timp ce Părintele îl certa. Pentru noi Părintele era ca un Sfânt, l-am privit întotdeauna ca pe un Sfânt, pentru că făcea asemenea unui Sfânt din cărţi, faptele îi erau asemănate ca ale unui Sfânt. Dumnezeu să-l odihnească cât mai aproape de Tronul Său cel Sfânt şi să mijlocească de acolo din ceruri pentru noi cei ce-l cinstim, şi avem nevoie de rugăciunile lui.
(Mărturie a Părintelui Lazăr Ovidiu, Reghin, mărturie înregistrare audio la centru eparhial Alba Iulia, 05.02.2012)
