Teme:

• Sfântul Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului
• Sfânta Liturghie
• Sfânta Euhariste
• Sfântul antimis

Număr predică: A047T001

Transcript:

"Acuma am uitat ceva și vreau să îmi plătesc datoria pe care v-o am. Vârsta sau ce m-a făcut să uit din predică să vorbesc despre Sfântul Tarasie chiar în ziua de astăzi... Mă acceptați să mă completez?

Credincioșii: Da, părinte!

Acest Sfânt Tarasie a fost ca într-un fel de grad de ministru. A fost civil: nici seminar, nici Teologie, nici nimic. Și așa era de curat cu viața încât l-au ales Patriarh. El s-a dat să nu primească, că este nevrednic, că el nu știe nimic și nu l-au acceptat, până la urmă a trebuit să fie hirotonit și l-au făcut Patriarh. Ce se întâmplă? Acest Patriarh iubea foarte mult Liturghia. Văzând că nu vine lumea și că mai curând se duce la piață a făcut un lucru pentru care azi l-ar caterisi pe loc: a luat antimisul de pe Sfânta Masă, acoperământul acela care este cu Sfintele Moaște, fără de care nu se face Liturghia. Acesta este antimisul. Este un veșmânt, se desface, și pe ea se face sfințirea Darurilor, tot ce cade se șterge cu buretele, și în colț sunt moaște de la un sfânt, ca să înțeleagă toți că nici pe vrednicia episcopului, nici pe vrednicia unui preot se face Liturghie, că nu suntem vrednici! Dar pe vrednicia moaștelor unui sfânt, fost martir, ierarh sau ce este. Eh, așa a făcut sfântul și a dus antimisul și a vorbit și i-a spus diaconului:

Așează o masă acolo, în piață, în mijlocul pieței a făcut Liturghie. Bineînțeles a împărtașit acolo, care era în biserică i-a dus acolo și știți ce le-a spus Sfântul? „Fraților și oameni buni, n-ați venit la Hristos, uite, a venit Hristos la voi! Rușinați-vă și veniți la El!” Și i-a băgat pe toți pe urmă în biserică și mulți, foarte mulți s-au folosit și nu mai lipseau de la Sfânta Liturghie. Nu cere Dumnezeu toată ziua Sfinte Liturghii, dar cum era și atunci, o oră-două să dai lui Dumnezeu nu este mult. (...) Tot acesta, când împăratul a vrut să dea la o parte pe împărăteasă, să-și ia o femeie mai ușoară, l-a mustrat și a zis că nu se cuvine să faci sminteala asta. Și atunci l-a trimis în surghiun împăratul, l-a scos din scaun, cum de îndrăznește să îi facă așa și l-a trimis la o mănăstire de canon, ca să fie vinovat. După ce a terminat canonul și și-a dat seama pentru că poporul pe urmă s-a întors împotriva împăratului, l-a dus (nu știu cât a stat, câțiva ani de zile) locul s-a inversat și împăratul a ajuns ținta unui proces și a fost condamnat la moarte. Pe vremea accea, Biserica era locaș de refugiu, n-aveai voie să prinzi nici pe un arestat, nici pe un condamnat la moarte. A ajuns în biserică, nu ai voie să pui mâna pe el. Era socotit imun, nu aveai voie să te atingi de el dacă s-a refugiat. Să vedeți... împăratul s-a refugiat în biserica Sfântului Tarasie. Hm? N-a zis împăratului: „Ce te ascunzi, că pe mine m-ai pedepsit?” Ci îl scotea, iubiți credincioși, din altar, îl acoperea cu mantia lui (...) Iată cum a răspuns el la răutatea împăratului: l-a acoperit, l-a ținut, l-a găzduit.

Dragii mei, încheierea vieții lui e o frumusețe. Nu i-a lipsit o zi la Liturghie. Și când nu mai putea, își dădea seama că se sfârșește, i-a rugat pe diaconi să îl ducă să mai facă o Liturghie, fiind sprijinit de ei a făcut Liturghie.

Dar viața lui, iubiți credincioși, e plină de minuni. (...) Eu m-am hotărât să îl iubesc pe Hristos și potirul Lui Că dacă îl am pe El în brațe (și nu vreau numai să Îl am eu, vi-L dau și vouă) vi-L recomand, să știți... sănătoși, bolnavi, cum îți fi... Hristos este sănătatea noastră, este puterea noastră, este viața noastră, este sfârșitul nostru. Amin!"