O predică minunată a părintelui Ioan Iovan dedicată Sfintei Euharistii:

Transcrierea de pe formatul audio:

"Să dea Dumnezeu să fie, cel puţin în locul meu să fie! Nu că eu aş fi cineva, dar să ajungă până la vârsta asta şi fără să fie închis. Ai înţeles? Las să fie şi fotbalist că şi mie[…]. Nu-i nici un păcat! Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvânteze! Din cauza lui am întrerupt […] .

Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!
Părintele Ioan: Hristos a-nviat!
Mulţimea: Adevărat a-nviat!

Părintele Ioan: Vedeţi dumneavoastră, cred că priviţi cum se derulează la noi în mănăstire tradiţia sfântă de a lua soborul şi şi poporul binecuvântare de la întâi-stătătoarea mânăstirii, nu pentru că ar vrea dânsa să i se sărute mâna. Cum nici noi! Personal să ştiţi eu mă, mă zbulesc aşa când văd că îmi ştergeţi cu mâna spatele la veşmânt sau luaţi să vă ştergeţi. Nici din exces de modestie nu vă spun lucrul ăsta, ci din realitate – sunt om ca dumneavoastră. Nu sunt mai mult cu nimic, tot ceea ce şi cu ce slujesc eu şi toţi preoţii e darul lui Dumnezeu.

Ieri mi-am înmormântat şi eu sora – ca dovadă că nu-s picat din cer. Fiecare preot are o familie, fraţi, părinţi, preoţii de mir şi copii, şi iată-ne că suntem un tot întreg. Am început cu maica, şi am spus lucrul ăsta, pentru că fraţii de mir, mirenii, credincioşii din lume, nu cunosc rânduilelile acestea mănăstireşti şi le vine cu mirare cumva această metanie sau plecăciune. Da, scumpii mei, dar aceasta închipuie stupul de albine. Stupul de albine care vedeţi, albinele merg cu un respect divin chiar, cu o curăţie divină, zboară în jurul reginei lor, lucrează, umple stupul de miere, aleargă din floare în floare şi aduce tot rodul muncii şi apoi noi ne înfruptăm din munca lor organizată divin. Şi ele şi furnicile. O să întrebe lumea: dar ce-i cu asta, că astea sunt lucruri mici, noi avem lucruri mai mari... Toate-s făcute de Dumnezeu! Şi astăzi vi s-a nimerit, fără s-o punem noi, vi s-a nimerit Evanghelia chiar cu Sfânta Împărtăşanie.

“Eu sunt Pâinea care se coboară din cer şi cine mănâncă din Această Pâine nu va flămânzi şi nu va înseta niciodată”. Zice: “părinţii voştri au mâncat mană în pustie, dar au murit pe urmă. Cel ce mănâncă Pâinea care o dau Eu nu va muri niciodată”. Şi explică care Pâine. “Pâinea care o voi da Eu este trupul şi sângele Meu”. Desigur prima impresie a fost o sminteală mare! S-au tulburat, s-au smintit! Cum poate Acesta, şi ziceau, să ne dea trupul Sau să-l mâncăm şi sângele Său. Era pe linia lui Nicodim. Un mare înţelept, un învăţător de lege era Nicodim, şi s-a dus la Mântuitorul pe ascuns, noaptea.

Frica, frica asta care a caracterizat şi cei 45 de ani. Să nu te vadă, parcă ai merge să furi. Mergeai să te închini, mergeai să te rogi, mergeai să te spovedesti, să te îndrepţi, botez, să cununi, maslu. Şi iată, cei fără de Dumnezeu, o reuşit să semene această frică şi neîncrederea în oameni. V-am atenţiona, fiţi foarte atenţi că iar începe diavolul să mişte şi să renască, ar vrea ei, necredinţa şi ateismul în lume sub o formă acoperită. Până să ajungă să pună mâna pe putere, până atunci lasă şi închinări şi cruce, şi fac biserici şi dă fonduri. Şi după aceea să vezi tu cum te strânge ateul şi acuma are experienţă. Acuma, ferească Dumnezeu, vor fi ca un diavol. Eu nu strig acuma la asta, eu vorbesc foarte rar şi foarte încet că nu merge lângă Sfânta Împărtăşanie să vorbesc cu pornire asupra celor fără de Dumnezeu. Dar, din câte auziţi şi dumneavoastră şi la radio şi la ziare, se mişcă iar din ursul care se vede că nu a fost ucis complet, a fost numai lovit. Ursul acesta periculos care a fost cel mai credincios popor, iată a dat pe cel mai ateu popor. Şi nu numai că l-a dat pe el! A mers, a semănat peste tot, otrava aceasta a necredinţei. Acuma fiindcă el se simte că nu domină toată lumea, că trebuie să bată şi pe loc şi îl constrâng ceilalţi să mai asculte şi de alţii nu să se creadă că el e totul, că are forţă, acum pregăteşte o lovitură pentru noi creştinii.

Da, Nicodim de care vă spuneam, când se duce la Mântuitorul şi îi spune, Mântuitorul îi spune “nu poate omul să se mântuie dacă nu se naşte din nou”. El săracul, tocit la minte, cum îs evreii, care sunt tociţi şi care sclipesc, sclipesc, dar în vicleşug mai ales, zice cum poate omul la vârsta asta din nou să intre în pântecele mamei sale. Mântuitorul cred că a surâs şi a zis: măi, voi sunteţi pământeni şi numai pământeşte gândiţi. Noi din cer suntem şi cereşte vă spunem. Şi i-a explicat: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu. Adică de nu se va boteza! Asta e intrarea nouă, naşterea din nou prin botez.

Şi aici se cramponează! Zice ceilalţi: cum poate să-L mănânc? Cum pot să mănânc trupul şi sângele Lui? Nu era vorba! Le spune: cel ce nu mănâncă trupul Meu, al Fiului Omului, şi nu bea sângele Meu, al Fiului Omului, nu are viaţă în el. [...] o spune: trupul Meu este adevărata mâncare şi sângele Meu adevărata băutură.

Poate aţi auzit că la mănăstirea noastră şi aţi văzut, lumea se împărtăşeşte mai des. Noi abia aşteptăm să vă îndumnezeim, să vă dăm cel mai mare mărgăritar care este sub soare. Aceasta face vindecarea! Însăşi Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor, vindecă şi cancer şi leucemie şi alte boale nevindecabile că e trupul şi sângele Lui. Cântarea aţi auzit-o: luaţi-Mă pe Mine că Eu de voi intra veţi primi tot ce vă este de folos! Cu Mine vine mama, cu Mine vin sfinţii, toţi sfinţii şi îngerii, zice cântarea care aţi auzit-o. Şi frumos completează aceasta Evanghelia de astăzi. Pentru dumneavoastră s-a cântat! Ce este mai scump, iubiţi credincioşi, decât a lua pe Dumnezeu? Să nu vă cramponaţi, să ziceţi cum totuşi? Pentru că Dumnezeu a făcut lumea din nimic! În acea fărâmitură de Împărtăşanie este tot trupul lui Hristos. Darul, puterea, harul Sfântului Duh vi-l vâră în inimă şi în trup chiar şi vă sfinţeşte. V-am povestit, v-am spus de maica stareţă şi toate stareţele şi stareţii, se face o rânduială de binecuvântare, se cere această binecuvântare individual, şi la urmă mănăstirea înfloreşte şi creşte cu această binecuvântare care e coborâtă din cer de la Dumnezeu mai ales prin Sfânta Împărtăşanie şi prin dezlegarea de păcate care o primeşte şi maica stereţă, şi stareţii, de la Duhul Sfânt.

Ca să vă conving că e de la Dumnezeu această rânduiala şi nimeni să nu se smintească iată ce se întâmplă cu un stup şi cu o bătrânică care se împărtăşea zilnic şi avea stupi. Ce s-a gândit ea, fără să îşi dea seama că nu-i corect şi că nu-i bine să fac lucrul ăsta, să duc Sfânta Împărtăşanie? A luat o fărâmitură din Sfânta Împărtăşanie, că atunci se dădea direct la credincioşi cum ia preotul, o luau într-o căniţă ori în mână direct. Şi a luat o fărâmitură mică, mică de tot, şi-a cerut de la Dumnezeu iertare, s-a închinat şi a băgat-o în stup. Ce s-a gândit ea? Să îşi sfinţească albinele, că le ştia că sunt curate. Scuzaţi-mă: să îşi împărtăşească şi ea odorul ei care era un stup. Normal, unii s-ar sminti şi ar spune’: domne a făcut un păcat, a profanat Sfintele! Nu trebuia dată, nu trebuie nici păstrată la om după asta, numai preotul le ţine în cutiuţa când se duce la bolnavi să îi împărtăşească. Dar ea a îndrăznit! A pus acolo Sfintele, părticica, şi după un timp oarecare s-a dus să vadă ce fac albinele ei împărtăşite, cum se mai comportă. Minune mare de la Dumnezeu, când a deschis stupul, ce credeţi, a văzut o catedrală, cum vrea să fie şi a noastră, […] , o biserică măreaţă ca o Curte de Argeş, cu ce s-o asemăn eu, de toată frumuseţea, şi Sfintele Lui, părticica aceea care a pus-o, era pe Sfânta Masă în altarul făcut de ele, de albinuţe, acolo, neatinsă, neprofanată, nemurdarită, nearuncată. Ce înseamnă asta?

Acum veţi înţelege că e binecuvântată această închinare şi metanie pe care o facem la regina lor într-o mănăstire. Nu de mândrie, că peste acest obicei de binecuvântare este ca un furgon, să nu zic mai mult, de greutăţi pe care le duce întâi-stătătorul unei mânăstiri. Nici n-aş vrea să fiu în pielea maicii stareţe, să conduc mănăstirea. Că văd cât de greu este să te lupţi să conduci o instituţie în care, peste oamenii ispitiţi, vine duhul diavolilor şi îi ispiteşte şi îi încurcă şi îi necăjeşte. Aţi văzut ce a făcut albinele? A făcut biserică, trupul Lui Iisus, sângele Domnului. Ia va rog să imitaţi! Ia vă rog pe dumneavoastră care Îl luaţi, luaţi o cantitate mai mult decât a dus bătrânica în dumneavoastră, faceţi din inimă biserică. Nu puteţi face catedrală? Faceţi o capelă cu viaţa dumneavoastră curată, sfinţită, îndreptată. Se poate! Ştiţi ce fericiţi veţi fi? N-am eu cuvinte şi nu pot să primesc de la toţi câţi vin şi câţi se folosesc de această Împărtăşanie, şi câţi sunt fericiţi că o iau, şi câţi simt că lor le merge bine datorită acestei Împărtăşiri modeste.

Deocamdată aici la Recea, noi v-o recomandăm şi răspundem de ce. Pentru că la rândul nostru ne-am convins acuma: zeci de ani de când facem lucrul ăsta, miezul vieţii creştine şi puterea este trupul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Rogu-vă şi pe dumneavoastră: oricare aţi fi, orice vârstă aţi avea, orice sex aţi fi şi orice îndeletnicire aţi avea, vă rog să vă plecaţi sufletul şi conştiinţa în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Toţi greşim! Şi eu personal am recunoscut şi recunosc că greşesc, chiar cu această Împărtăşanie. Simt că am greşit puţin sărind peste cal cu râvna, dar era râvna curată cum a zis Patriarhul Iustinian: Ioan sare peste cal, dar din dragoste de a mântui pe cât mai multe suflete! El e în cer şi vede! Tot în cer este şi Episcopul care m-a binecuvântat să împărtăşesc mai des, pe care îl pomenesc eu, episcopul Nicolae Popovici. Iar asta v-o spun iubiţi credincioşi, stând de vorbă cu dumneavoastră de la inimă la inimă, şi vă încredinţez: faceţi ce vă rog şi ce vă binecuvântăm noi, că dacă greşim noi răspundem.

Exact ca-n mănăstire, când o soră sau un frate sau un călugăr face ascultare, şi stareţul sau stareţa îi dă un ordin să-l execute şi iese rău, împlinirea lui iese rău, capătul e rău, că n-a fost se vede chibzuit bine, dacă iese rău nu cel care execută este pedepsit de Dumnezeu ci stareţul sau stareţa care a dat această dispoziţie. Dacă reuşesc călugării şi maicile să creadă aşa şi să îşi dea toată voinţa în mâna superiorului, şi-a dobândit fericirea încă din această viaţă, şi trebuie să zboare uşor, numai să fie o râvnă, o dragoste şi toate cresc.

Aceasta se numeşte a-ţi încredinţa voia superiorului tău. Dumneavoastră, iubiţi credincioşi, încredinţaţi-vă voia Domnului nostru Iisus Hristos pe care Îl luaţi şi să vedeţi cum vă şopteşte numai bine. Dar cel rău, îngerul rău care şi el e prezent, te face de se astupă urechea sufletului la sfatul cel bun şi vine el cu nişte sfaturi murdare, păcătoase, pătimaşe. Scumpilor, care cercetaţi această mănăstire, străduiţi-vă să vă schimbaţi viaţa! Nu să intraţi în mănăstire, nu să bateţi numai metanii, sau numai să vă închinaţi, să postiţi. Să fiţi cinstiţi cu Dumnezeu şi cu conştiinţa dumneavoastră, să iubiţi pe aproapele şi să nu îl urâţi, să nu vă dedaţi la lucruri care sunt rele, murdare, păcătoase şi trebuie să le spovedeşti pe urmă, mai ales după ce v-aţi spovedit să nu vă mai întinaţi. Şi atunci duceţi-vă viaţa în linişte, chiar dacă eşti bolnav.

Eu personal mă rog lui Dumnezeu să îmi dea boală, să mă strângă, decât să mă îndoiesc de dulceaţa euharistică, de iertarea Lui, de mila Lui, de bunătatea Lui, de judecata Lui, de raiul Lui şi de iadul Lui. Când Doamne m-oi îndoi, ia-mă, pedepseşte-mă! Căci mai uşor se intră în împărăţia Lui Dumnezeu cu o boală, cu o suferinţă, decât păcătos şi sănătos şi frumos şi tare şi bogat. Ce contează astea? M-am uitat şi eu ieri la sora mea: ce-a dus în sicriu? În schimb simţeam eu că şi-a dus sufletul destul de bogat. Nu fiindcă e sora mea spun, eu deja scuzaţi-mă, ca preot, cred că am depaşit rostul acesta familial. Şi m-am dus, că aşa e normal, se înmormântează sora, să iau parte, am slujit şi eu, dar cunoscându-i viaţa, şi văzând ce duh a fost la înmormântare, am zis: Doamne, uite cum îi plăteşte bunătatea ei acuma la sfârşitul vieţii.

Căutaţi scumpii mei, căutaţi să vă cercetaţi bine viaţa şi dacă aţi fost cu pete daţi-vă aici, daţi la nufărul de sub patrafirul preotului, să vi le spele, să vi le curăţe. Nu vă jenaţi! Scuzaţi-mă, vomaţi tot ce e rău, daţi afară! Şi în locul lui clătiţi-vă cu aghiasmă şi mai apoi primiţi-L pe Dumnezeu cu toată dumnezeirea Lui, trupul şi sângele Lui, care Îl rugăm să vă fie oaspete nu numai de sărbătorile mari ci cât mai des şi veţi vedea că ce a cântat cântarea este adevărat: dacă El intră, intră sănătate, intră mila Lui Dumnezeu, intră Maica Lui, intră Sfinţii Lui, intră şi mântuirea Lui pe care v-o dorim la toţi, amin!"