Mărturii despre părintele
-
Mărturii de la Recea
- ”Mai dă-mi-L Părinte, pe Hristos că e aşa de dulce şi aşa de amar a fost diavolul!”
- ”Părintele Ioan mi-o luase înainte”
- „Aţi venit toţi trei?”
- Atunci când Părintele vorbea, ţi se înfiora pielea
- Când predica, cuvântul său era cu putere, faţa îi era luminoasă, i se citea pe chip harul
- Era ca o adevărată sărbătoare, era ca o zi de Paşte, întâlnirea cu Părintele Ioan
- Eu nu mă preoţeam dacă nu-l cunoşteam pe Părintele
- În prezenţa Părintelui nu te simţeai presat de ceva, în a-l trăi pe Hristos, dimpotrivă
- Părintele a fost într-adevăr un apostol
- Părintele Ioan a fost, este şi va rămâne Sfântul vremurilor noastre
- Părintele Ioan avea fermitate, dar avea şi bucurie, chipul lui îţi inspira pace şi linişte
- Părintele Ioan, un om total
- Pentru noi Părintele era ca un Sfânt, faptele îi erau asemănate ca ale unui Sfânt
- Personalitatea sa te marca de la prima întâlnire
- Un om care a adus zeci de mii de oameni la Hristos
Mărturii din temniță
- "Avea toate degetele degerate, stând zilnic câte şapte ore în rugăciune"
- ”Era un preot cu care discuția era o baie spirituală și o îmbogățire.”
- ”Nu eu am făcut adevărata baie, ci sergentul care m-a însoțit.”
- „Pe unde a trecut a impresionat prin ținuta lui demnă, și prin nivelul intelectual, și prin atitudinea fermă”
- Delectări duhovnicești cu părintele Ioan, în zarca Aiudului
- Ioan Iovan - un preot plin de har și un mare trăitor în Domnul
- Părintele Ioan, un excepțional camarad călit în suferințe
- Toată mâncarea de regim o dădea altora
Interviuri
- Evlavia Părintelui Ioan Iovan la Sfânta Euharistie [interviu cu pr. Sabin Vodă]
- Sfântul care deschide cerul. La Mănăstirea Recea, pe urmele părintelui Ioan Iovan
- „Du-te să-l cunoşti pe Părintele Iovan”
- A fost frumos la Gherla
- În căutarea sensului suferinţei
- Omul lui Dumnezeu - Părintele Ioan de la Recea
- "Merită să fii exaltat pentru Sfânta Euharistie"
- ”Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăției lui Dumnezeu”
- Un mare duhovnic și martir român - Părintele Ioan Iovan
Viața Părintelui Ioan Iovan (1922-2008)
Sfaturi către tinerii
Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.
Articole recente
- [Documentar TVR] Biruitorii, Părintele Arhimandrit Ioan Iovan
- Pr. Ioan Iovan tâlcuiește pilda Fiului Risipitor
- Încurajări în ispite ale Părintele Ioan Iovan de la Recea
- Evlavia Părintelui Ioan Iovan la Sfânta Euharistie [interviu cu pr. Sabin Vodă]
- Pr. Ioan Iovan - Înmulțirea pâinilor. Dumnezeu aduce Pâinea din cer
- Pr. Ioan Iovan: "Chiar dacă ai păcate grele, spală-ți sufletul în sângele lui Hristos"
- Mesajul iubirii părintelui Ioan către fii lui duhovnicești
- Lasă-L pe Dumnezeu să-ți rotunjească sufletul prin încercări
- Memoriul către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimirești (1953)
- Cuvânt la ziua de naștere a Părintelui Ioan Iovan (26 iunie 1996)
Gânduri ale părintelui
- "Nu disperaţi, nu vă deznădăjduiţi, vă rog, că ce-i valabil astăzi, nu-i şi mâine, poimâine, peste o lună sau peste un an. Nu vă descurajaţi! În toate privinţele, cereţi ajutor lui Dumnezeu şi Maica Domnului nu va înceta să vă ajute!"
- "Eu acum vorbesc puţin exaltat, pentru că merită Euharistia. Dintre orice sub soare, Euharistia merită să fii exaltat pentru ea, fiindcă e un Cer în pământ, un Cer venit zilnic pe pământ."
Ultimele comentarii
Maica Domnului
Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.