Nașterea

Părintele Ioan, pe numele său întreg Ioan Iovan, a văzut lumina zilei pe 26 iunie 1922, în satul Husasău de Criş, într-o zonă de o coloratură unică, înfrumuseţată prin varietatea formelor de relief: şes traversat de apele Crişului Repede, podiş cu plantaţii de viţă de vie şi cu pomi fructiferi, dealuri împădurite ce ,,îmbrăţişau” satul1.

Fiind cel de-al optulea copil al familiei, Părintele Ioan începe a agonisi cu migală bunuri spiriruale, aflat fiind sub platoşa dragostei mistuitoare a părinţilor: preotul Gavril şi prezbitera Maria. Părinţii săi au dus o viaţă curată. Mama sa, Maria, a fost urmaşă vrednicelor mame creştine prin care a rezistat atâtea secole Biserica. Ca urmare a unei sănătăţi şubrede, a încolţit în mintea prezbiterei Maria ideea pruncuciderii. Înainte însă de a ajunge la doctor, oprindu-se lângă cântarul comunal din piaţa oraşului, aceasta a ales a vieţui, cu orice preţ, creştineşte2. De altfel, cu privire la acest episod semnificativ, părintele Ioan mărturisea în predica din 26 iunie 1994: ,,Dator sunt, că mi-e aici sora de trup prezentă, dator este să spun tare, în prezenţa Lui Hristos, nu am absolut niciun merit. Meritul este al Lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului şi al mamei mele, care m-a salvat de la avort! Acesta este meritul şi cred până voi închide ochii! Am zis: Maica Domnului m-a salvat şi mi-a zis: «eşti al meu, fac cu tine ce vreau, te trimit unde vreau, dar te trimit pe urmele Fiului meu şi să te aştepţi şi la Cruce, şi la suferinţă, şi la lanţuri, şi la batjocoriri, şi la defăimări , dar îţi voi da şi bucurii cum sunt astăzi, care nu se pot măsura»”3.

Copilăria și școlile urmate

Silviu Cornel Iovan a urmat studiile primare în satul natal, unde a frecventat primele trei clase, iar clasa a patra a urmat-o la Oradea. Stând în altar cu tatăl său, copilul Silviu Cornel Iovan a intuit de mic adevărul în esenţialitatea sa. Începuse să înţeleagă ,,ce înseamnă Sfânta Prefacere, că este momentul sublim din actul liturgic”1.

În ziua luării bacalaureatului, tânărul a mers la Catedrala din Oradea, unde a simţit imboldul de a se ruga în faţa icoanei Maicii Domnului. Acesta a cerut ca, după terminarea studiilor teologice, şi după ce va ajunge preot, să i se rânduiască o biserică frumoasă, cu cântăreţi şi paracliser devotaţi, tot astfel cum avea tatăl său, cu cărţi de slujbă şi numeroşi credincioşi. Maica Domnului l-a binecuvântat pe Părintele Ioan, oferindu-i cu prisosinţă toate cele cultice, dar şi prilejul de a se dărui cu jertfelnică bucurie mulţimii de credincioşi, atât în mănăstiri, cât şi prin închisori2.

După ce a absolvit liceul în 1942, Silviu Cornel Iovan s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. Din clipa în care a devenit student la teologie, tânărul a trăit marea fericire de a descoperi o realitate mai adâncă decât realitatea vremelnică de fiecare zi. Cursurile erau o adevărată încântare sufletească şi mentală, dat fiind că erau ţinute de oameni de excepţie: rectorul, profesori cu studii la Cernăuţi, ,,leagănul celei mai autentice şcoli teologice din lume”, dar şi de însuşi Î.P.S. Nicolae Colan3.

În primul an de studii, Silviu Cornel Iovan a avut dârzenia de a refuza să participe împreună cu trei colegi cu o viaţă imorală la cursuri, astfel fiind sancţionat cu calificativul "suficient” la purtare. În 1945, odată cu revenirea românilor, aceşti studenţi au părăsit facultatea şi au denigrat-o4.

După revenirea nordului Ardealului la Patria Mamă, părintele rector Galaction Liviu Munteanu îl numeşte pe tânărul Silviu Cornel Iovan secretar al facultăţii şi profesor la şcoala de cântăreţi bisericeşti, în ciuda faptului că era doar în anul al treilea de studii5.

În 1946, absolvind facultatea, şi-a susţinut teza de licenţă intitulată ,,Sfânta Euharistie şi viaţa mistică” la Catedra de Mistică condusă de fostul Mitropolit al Ardealului, Î. P. S. Nicolae Mladin6.

Preotul Nicolae Bordaşiu redă în Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnezeu bucuria regăsirii, după multă vreme, a părintelui Ioan Iovan. Grupul venit de la Bucureşti, din care făcea parte şi părintele Nicolae Bordaşiu, fusese găzduit într-o micuţă cabană, similară unei şure, unde s-a dormit pe fân. Părintele Ioan terminase facultatea şi stătea de vorbă cu Părintele Arsenie. Cu acel prilej, Părintele Arsenie l-a prezentat pe studentul de atunci, Silviu Iovan. Astfel, entuziasmul revederii este real, fiindcă Ioan Silviu Iovan era, de fapt, colegul de liceu, prietenul din copilărie al părintelui Nicolae Bordaşiu, fiind botezat de bunica acestuia. Cei doi erau foarte apropiaţi şi aşa de bine cunoscuţi, dat fiind că bunicii părintelui Nicolae Bordaşiu erau gard în gard cu casa parohială unde locuia părintele Gavriil Iovan, tatăl lui Silviu Iovan7.

Totodată, în lucrareaDoamne, strigat-am, Aspazia Oţel Petrescu rememorează clipe unice petrecute în prezenţa tânărului Silviu Cornel Iovan: ,,Mi-l amintesc într-un amurg de primăvară timpurie, într-un Cluj în care nu bântuiau încă strigoii arestărilor. Ne întorceam de la Zorica unde clujenii legaţi de Sâmbăta şi de părintele Arsenie ne-am adunat să sărbătorim ziua de aniversare a poetei, despre care profesorul nostru, Dimitrie Popovici, spusese că ea a reuşit să atingă cerul poeziei pure. Fusese o zi minunată, în spiritul Sâmbetei, încheiată cu acel sublim «lumină lină», cântat atât de frecvent la vecerniile de la mănăstire. La plecare, Silviu mi-a propus să ne plimbăm puţin prin primăvară. Era momentul în care ziua se scufundă în noapte şi cerul capătă un albastru intens. Ningea rar, cu fulgi mari, care, pe fondul albastru, păreau fluturaşi albi sau petale de floare. Silviu era într-o vervă de zile mari. Îmi povestea despre poezia lui Ducici, despre poeme albastre, despre flori albastre, despre ceruri şi ape albastre, era o revărsare de azur în cuvintele sale ce dădea o anume feerie clipei. Am numit această clipă «ora albastră» şi am identificat-o cu personalitatea părintelui Ioan. În anii lungi de temniţă, acolo unde obloanele sau varul de pe geamuri îmi permiteau să văd cerul, contemplam acest moment al zilei în declin, după care se instalează «ora albastră». Reuşisem cu timpul să deosebesc, după nuanţele de albastru ale acestei ore, cum va fi ziua următoare: geroasă sau caldă, ploioasă sau senină, calmă sau bântuită de vânturi. Pe părintele Ioan aveam să-l reîntâlnesc în libertate, după 1989. Doamne, ce emoţie, ce regăsire!” 8

În urma obţinerii licenţei în teologie, cu distinctive, şi a absolvirii Seminarului Pedagogic Universitar de doi ani la Cluj, tânărului Silviu Cornel Iovan i se oferă cea mai bună catedră de profesor de religie, la Liceul Gheorghe Bariţiu şi la Liceul Comercial de fete. În acelaşi an, decide să se înscrie la doctorat, la catedra de Dogmatică a părintelui Dumitru Stăniloaie. A frecventat cursurile pentru doctorat timp de un an, perioadă în care a susţinut lucrări variate iar, în paralel, a studiat Dreptul la Facultatea din Cluj9.

1 Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 11

2 Idem, op. cit., p. 12.

3 Idem, op. cit., p. 14.

4 Idem, op. cit., pp. 14-15.

6 Idem, op. cit., p. 16.