Părintele Ioan Iovan a slujit la Mănăstirea Plumbuita aproape doisprezece ani, alături de preotul Simion Tatu, stareţ, preotul arhimandrit Narcis, preotul Ioan Vasiliu, preotul Dumitru Manolache şi arhidiaconul Constantin Tulpan. Cu privire la acea perioadă, acesta mărturiseşte: "La această mănăstire am reînnodat lucrarea mea duhovnicească de mântuire a oamenilor prin spovedanie şi împărtăşanie mai frecventă”1.

Evenimentele petrecute în decembrie 1989 sunt semnificative, schimbând cursul României în ansamblul ei. De asemenea, acest moment fundamental, odată consumat, face a se crea contextul prielnic ajungerii părintelui Ioan la Recea. În data de 17 decembrie, când s-a iscat scânteia la Timişoara, părintele Ioan primeşte un telefon de la maica Veronica. Aceasta îl întreabă misterios dacă cunoaşte ce eveniment se petrece pe data de 18 decembrie. Părintele Ioan, un om de bună credinţă, îi răspunde că e vorba de ziua hirotonirii dânsului. În realitate, maica Veronica, fusese informată direct de securitate despre evenimente sumbre ce se vor petrece2.

Părintele Ioan Iovan, înainte ca lucrurile să se precipite, merge la Oradea, iar, mai apoi, la Timişoara, deoarece dorea să se închine la Moaştele Sfântului Iosif de la Partoş. La acel momement, fusese urmărit. Astfel, în 1989, când anul era pe sfârşite, părintele Ioan este sunat şi acuzat că la Timişoara, s-a dus ca agent. Totodată, i se precizează că, în curând, va fi lichidat3.

În aceste condiţii delicate, părintele Ioan Iovan, invocând că ar avea o problemă de sănătate, solicită ajutorul inginerului Mariana Chichernea. Aceasta răspunde pozitiv chemării părintelui Ioan, în ciuda ploii de gloanţe pe care trebuie să o înfrunte. În final, la acea vreme, evenimentele au fost urmărite cu interes de către cei doi, părintele Ioan refugiindu-se în sânul familiei Chichernea4.

1 Ibidem.