Am fost de multe ori la Mănăstirea Recea - acest veritabil tezaur al spiritualităţii ortodoxe şi a celei româneşti autentice, şi de fiecare dată am fost foarte impresionat de toate cele văzute şi auzite în acest loc sfânt. Am văzut roadele lui Dumnezeu de pe urma unei osteneli îndelungate a obştii (mănăstirea s-a fondat în anul 1991), sub ascultarea Părintelui Ioan Iovan, duhovnicul obştii, şi a maicii stareţe Cristina Chichernea – două personalităţi care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei şi împortant centru de pelerinaj. 

De fiecare dată când ajung acolo găsesc o sărbătoare a întregii suflări româneşti transilvane. În duhovniceasca lavră a spiritualităţii noastre dreptmăritoare, am stat de vorbă cu Preacuviosul Părinte Ioan Iovan - originar din părţile Bihorului, care a suferit martiriul închisorilor comuniste, despre Euharistie şi Mântuire.

- Este perceput Hristos ca fiind "ieri, azi şi în veci Acelaşi" în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură? 

- Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi. 

- Ce credeţi că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare? 

- Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanța termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii. 

- Mai vedeţi, astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind "Taina tainelor"? 

- În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii, a spus că este impresionat de numărul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!... Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie! Mie nu mi-a lipsit Liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de apă tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrană şi din alimentele primite şi aşa mai departe. Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu. Astăzi încă nu prea ştim cum să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie, dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă. 

- În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: acela de deasă împărtăşanie, rara împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continua împărtăşanie? Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă? 

- Răspunsul meu este: Continua Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: "Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte" – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru. Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsă de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul, care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale, iar nu doar teoretice şi abstracte în idei. 

- Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte? 

- Este o greşeală de preţuire a lui Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!... Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin. 

- Este lumea bisericească pe deplin de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practica liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi îndeosebi cea eshatologică? 

- Este corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism. 

- Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii? 

- Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta. 

- Din punct de vedere moral - duhovnicesc, cum ne raportăm la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară? 

- Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El! La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii. Pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer. 

- Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea de multe ori superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre? 

- Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis. Aşadar, Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea - cea veşnică - cu El. 

- Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, "catehismele" noastre prezintă corect lucrurile în această privinţă sau sunt destul de scolastice? 

- Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici! Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispititor. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective. 

- Este nevoie de o recatehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai? 

- Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii. 

- Sunteţi optimist cu privire la această chestiune? 

- Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu, Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta "Nici porţile iadului nu o vor birui", nu va întârzia această renaştere până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului "Biserica cea Vie" se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi "un cer nou şi un pământ nou".

(Interviu realizat de Stelian Gomboș - Revista Rost, an V, nr. 49, martie 2007, pp. 36-38)